TOP. Cele mai bune universități din lume. Pe ce loc sunt cele din România și care e singura ce ia notă de trecere

universitatea carol davila

Foto: umfcd.ro

Universitățile din SUA domină topul celor mai bune instituții de învățământ superior din lume. Astfel, Harvard, Stanford și Caltech ocupă primele 3 poziții în clasamentul Round University Ranking (RUR). Cea mai bună poziție ocupată de o universitate din România este locul 610.

Urmărește GreatNews și pe Instagram ca să fii la curent cu tot ce se întâmplă interesant în România și în lume. Ne găsești și pe Threads.

Mai exact, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a obținut un scor de 52,33 din 100 posibil, și s-a clasat pe locul 610.

De altfel, aceasta este singura universitate din România care a reușit să ia „notă de trecere”, în sensul că a obținut un punctaj de peste 50 (din 100).

În ceea ce privește restul universităților din România, urmează Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, cu un scor de 47,48, pe locul 702. Universitatea din București a obținut 46,75 puncte și se află pe locul 717.

Iată pozițiile ocupate de universitățile din România incluse în top:

Iată și ce universități ocupă primele 30 de poziții din clasament:

Round University Ranking (RUR) este un sistem internațional de clasare a universităților, care evaluează performanța a peste 1.200 de instituții de învățământ superior de top din 82 de țări, prin intermediul a 20 de indicatori grupați în 4 domenii cheie ale activității universitare: predare, cercetare, diversitate internațională și sustenabilitate financiară.

Toate datele brute pentru RUR Rankings sunt furnizate de compania Thomson Reuters. RUR Rankings este conceput ca un sistem de evaluare menit să ofere suficiente informații despre performanța universităților, utile pentru studenți, comunitatea academică, managementul universității și factorii de decizie politică.

Toate datele brute (cum ar fi numărul de studenți, personalul academic etc.) sunt furnizate de Thomson Reuters printr-un sondaj special de date numit Global Institutional Profiles Project (GIPP). Acest sondaj se desfășoară anual în primăvară.

Urmărește GreatNews și pe Instagram ca să fii la curent cu tot ce se întâmplă interesant în România și în lume. Ne găsești și pe Threads.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version