TOP. Ce nume au preferat să le pună românii copiilor în 2016

Potrivit statisticilor, cei mai mulți români poartă numele de familie Pop. Pe următoarele locuri se află cei cu numele Popa, Popescu, Ionescu, Nemeș, Stan și Dumitrescu.

Potrivit datelor Direcției de Evidență a Populației, citate de jurnaliștii Digi24, peste 15.000 de băieți care s-au născut anul trecut au primit numele Andrei. Pe următoarele locuri topul celor mai preferate nume pentru băieții se află David (10.619), Alexandru (8.214), Ștefan (8.750) și Gabriel (6.730).

În ceea ce privește fetele, peste 26.711 au primit numele Maria în 2016. Părinții au mai preferat numele Elena (6.700), Ioana (6.587), Andreea (5719) și Sofia (5.255).

Potrivit Institutului Național de Statistică, populația României a scăzut, în primele opt luni ale anului trecut, cu 45.891 de locuitori din cauza declinului demografic. Însă, delcinul a încetinit puternic datorită creșterii semnificative a natalității din luna august, când s-au născut 19.603 copii, cu aproximativ 22% mai mulți decât în aceeași perioadă din 2015.

De asemenea, în aceeași lună a anului trecut a scăzut ușor și moartea infantilă. Potrivit unor statistici internaționale, România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană.

Statisticile mai arată că în luna august a anului trecut au fost 22.200 de căsătorii și 2.475 de divorțuri. În 2015, în aceeași lună, au fost cu 3% mai puține căsătorii și cu 50% mai multe divorțuri.

În Uniunea Europeană, România este pe locul al treilea în topul statelor cu cel mai mare declin demografic, după Germania (-187.000) și Italia (-161.800). Potrivit experților, declinul demografic al României în următoarele decenii ar putea continua.

E posibil ca în 2050, țara noastră să ajungă la o populație de doar 14,5 milioane de locuitori, potrivit unui raport întocmit de Organizația Națiunilor Unite, prezentat în vara anului 2015.