Dacă sunteți în căutarea unor idei de business, mai jos găsiți câteva dintre cele mai practice oportunități de afaceri din acest moment în România.
Această listă cu oportunități de afaceri în țara noastră ține cont de câțiva factori simpli:
1. potențialul de a fi profitabilă rapid, dar și pe termen lung;
2. să fie rentabilă și în perioade de instabilitate economică;
3. să nu aveți nevoie de o diplomă sau de mulți ani de experiență. Unele idei de afaceri necesită o anumită pregătire, însă altele sunt disponibile direct celor pasionați de domeniu;
4. să nu necesite sume mari de bani pentru investițiile inițiale, ci doar dedicație, muncă, perseverență și dorința de a avea succes.
Oportunități de afaceri în România anului 2018
Majoritatea acestor idei de afaceri pot fi înființate cu sediul social acasă.
Dacă aveți în plan să vă îmbogățiți rapid, șansele să o faceți ca mic întreprinzător sunt destul de minore, însă dacă visați la un venit sănătos, să fiți propriul vostru șef și să luați singuri deciziile, atunci acest articol vă va ajuta.
Iată câteva oportunități de afaceri în România anului 2018 la îndemâna oricui:
1. Realitatea virtuală
Realitatea virtuală este una dintre tehnologiile cu mare viitor. Atât producătorii de software, cât și cei de echipamente lucrează intens în ultima vreme, iar piața produselor legate de realitatea virtuală va ajunge la 40 de miliarde de dolari în 2020.
Potențialul aplicării realității virtuale în lumea afacerilor este practic nelimitat. Iată câteva idei:
Cinematograf 3 – Spectatorii pot urmări filmele într-o realitate virtuală de 360 de grade.
Marketing imobiliar – Puteți dezvolta un serviciu care să permită oamenilor să exploreze o nouă locuință fără să meargă să o vadă, ci printr-un tur virtual.
Jocuri – Realitatea virtuală schimbă din temelii industria de gaming.
Training – Puteți oferi un dinamism interesant ședințelor de training și team-building.
Meditații – Meditațiile specializate pot fi predate și în realitatea virtuală.
Oportunități de afaceri în România anului 2018
2. Manufactura
Este păcat că părinții din ziua de azi își descurajează odraslele să urmeze cursurile școlilor profesionale, unde se pot învăța meserii foarte utile în zilele noastre. Mulți cred că meseriile sunt prost plătite, însă este o preconcepție greșită, iar oamenii care lucrează în aceste domenii se bucură de o viață tihnită și de cariere satisfăcătoare.
În următorul deceniu, potrivit estimărilor, aproape jumătate dintre meseriașii lumii vor ieși la pensie, iar oportunitățile de afaceri în acest domeniu sunt uriașe pentru:
- Sudori;
- Tâmplari și muncitori în construcții;
- Instalatori;
- Electricieni;
- Frigotehniști;
- Mașiniști și metalurgiști;
- Siderurgiști.
Puteți găsi un loc de muncă în majoritatea acestor domenii în aproape orice oraș din lume, iar dacă vreți să lucrați pe cont propriu aveți posibilitatea să obțineți contracte generoase.
Spre deosebire de restul firmelor aflate la început de drum, singurul capital de care aveți nevoie ca meseriaș este o calificare.
3. Renovări de locuințe
Dacă doriți să faceți bani buni și aveți la dispoziție câțiva meseriași, puteți opta pentru fondarea unei firme de renovări de locuințe.
Aproape oricine are nevoie să își repare casa va apela la un specialist. Meseriașii serioși sunt greu de găsit, iar acest domeniu este unul fructuos din punct de vedere financiar indiferent de condițiile economice.
Puteți opta pentru acest model de afaceri și ca individ, însă veniturile cresc odată cu asocierea dintre meseriași.
Este un domeniu excelent pentru muncitorii în construcții, care pot oferi și expertiză în cel puțin un domeniu. Este foarte important să fiți o persoană bine organizată, care să găsească mereu cele mai eficiente soluții la problemele care apar pe timpul proiectelor.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: