S-a dat votul final. Pensiile speciale vor fi impozitate cu până la 85%

FOTO: cdep.ro curtea constituțională
FOTO: cdep.ro

Cu un singur vot împotrivă, legea care prevede impozitarea severă a pensiilor speciale, a trecut de Camera Deputaților, însă are nevoie și de avizul președintelui Klaus Iohannis.

Parlamentarii au mers pe calea impozitării, după ce alte tentative de limitare a pensiilor speciale au fost declarate neconstituționale. Și acest proiect de lege va fi, cel mai probabil, judecat de Curtea Constituțională.

În urmă cu doar o săptămână, senatorii au respins proiectul de lege iniţiat de parlamentarii USR privind impozitarea pensiilor speciale cu 90%.

Astăzi, PNL și PSD au bătut palma la 85%. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie mai întâi promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Impozitare de până 85% pentru pensiile speciale

Concret, pensiile speciale mai mici sau egale cu 7.000 de lei nu vor fi impozitate. Noua lege prevede că: „Taxa este datorată numai în situația în care venitul lunar din pensie și/sau indemnizație pentru limită de vârstă, de la unul sau mai mulți plătitori, după caz, din care se deduce impozitul pe venit (…) este mai mare decât suma netaxabilă de 7.000 lei, lunar”.

Ce se va impozita este diferența între pensia specială și cea realizată pe baza contributivității: impozitare de 10% pentru sumele între 2.001 și 7.000 de lei, respectiv impozitare de 85% pentru sumele care depășesc pragul de 7.001 de lei.

De exemplu, dacă un pensionar are o pensie specială de 9.500 de lei din care 7.000 de lei au fost obținuți pe baza contributivității, iar 2.500 de lei datorită unei legi speciale, el va plăti o taxă de 10% din 2.500 de lei, adică 250 de lei. Va rămâne cu o pensie finală de 9.250 de lei.

Dacă un pensionar are o pensie specială de 15.000 de lei din care 7.000 de lei au fost obținuți pe baza contributivității, iar 8.000 de lei datorită unei legi speciale, el va plăti o taxă de 85% din 8.000 de lei, adică 6.800 de lei. Va rămâne cu o pensie finală de 8.200 de lei.

„Eu sper să nu fie o chestie de PR, ci o chestie serioasă, pentru că aceste pensii speciale trebuie impozitate. Nu putem merge pe anulare pentru că am intra în morișca CCR. Dacă există voință politică vom vota orice proiect de impozitare a pensiilor speciale, astfel încât să terminăm cu această șaradă”, a spus liberalul Florin Roman.

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a găsit deja și o destinație pentru viitoarele economii făcute la bugetul de stat cu această impozitare: ”Toate pensiile din România trebuie aduse la un nivel decent, comparabil cu cele din sistemul public. Acești bani trebuie să se ducă obligatoriu către alocații”.

„Pensiile speciale sunt furt. Legea a fost băgată pe repede înainte în comisii. Proiectul nu trebuia făcut pe genunchi, dar e bine că impozităm aceste pensii speciale. Renunțăm astăzi la acest sistem rușinos”, a declarat în plenul Camerei Deputaților și Claudiu Năsui, de la USR.