AcasăEconomicȚiriac, consilier la ordonanța „lăcomiei”

Țiriac, consilier la ordonanța „lăcomiei”

-

Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice ale premierului Viorica Dăncilă, a declarat că a discutat cu Ion Țiriac o parte dintre măsurile luate prin Ordonanța de Urgență care introduce mai multe modificări fiscale.

Întrebat de jurnaliști dacă a discutat unele măsuri din recenta OUG cu omul de afaceri Ion Țiriac, Darius Vâlcov a răspuns: „Unele idei le-am discutat”.

Întrebarea a venit în momentul în care se discuta despre programul de finanțare a grădinițelor cu program sportiv. Mai exact, de anul viitor, organizațiile care vor să înființeze grădinițe cu program sportiv pot obține un ajutor de stat de 500.000 de euro.

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care, printre altele, se plafonează prețul la gaze și energie electrică, sunt reduse comisioanele la fondurile de pensii private și se cer taxe mai mari pentru bănci în anumite situații.

„Astăzi a fost adoptat un act foarte aștept de români și de cei cu capital autohton. Actul normativ conține un set de măsuri care are scopul de a crește bunăstarea românilor și stimularea investițiilor. Luăm aceste măsuri în urma unei analize riguroase și comparând situația cu alte state din UE și cu media din UE”, a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Care sunt cele mai importante modificări pe scurt?

În ceea ce privește sectorul bancar, dacă media trimestrială ROBOR este cu peste 2 puncte procentuale peste pragul de referință, cota taxei pe active este de 0,5%.

La capitolul pensii private, o persoană poate opta după 5 ani de participare la respectivul fond, să se transfere la sistemul public de pensii. S-a mai decis și scăderea comisioanelor de administrare.

Guvernul a decis plafonarea prețului la gaze și la energie pentru consumatorii casnici și industriali. La cei din urmă este vorba despre un mix „între prețul de 68 de lei, prețul de cost și prețul de înmagazinare”, a declarat Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al primului ministru Viorica Dăncilă.

Măsura se va aplica pentru trei ani. „Guvernul nu va câștiga bani din aceste măsuri. Din contră, bugetul va fi văduvit de 1,5- 2 miliarde de lei. Acești bani nu se vor mai încasa”, a spus el.

Se va pune o taxă de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie. Un nivel minim de aproximativ 1 miliard de euro se va pune pentru vânzarea licențelor 5G în domeniul telecomunicațiilor.

S-a hotărât majorarea taxei pe viciu în cazul jocurilor de noroc și va fi de 2% din cifra de afaceri. În construcții va fi un salariu minim net de 500 de euro în urma scăderii unor taxe.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...