Tinerii fotbaliști ai patriei au luat 10 goluri într-o zi. Adio, turnee finale!

Tricolorii mici au pierdut la scoruri mari. Foto: FRF

Selecționatele României de tineret, sub 19 ani, respectiv sub 17 ani, au fost umilite azi în primele meciuri din faza a doua a calificărilor la Campionatele Europene din acest an.

Proiectul de reconstrucție a fotbalului românesc, promis de nenumărate ori și în nenumărate cuvinte de președintele FRF Răzvan Burleanu, pare să se transforme într-un eșec de proporții colosale.

Naționala Under-19 a cedat cu 0-5 în fața Irlandei, la Krasnodar, în Rusia. Elevii lui Adrian Boiangiu n-au avut nicio șansă în fața irlandezilor, primind două goluri rapide. Jonathan Afolabi și William Smallbone, ambii de la Southampton, au dus scorul la 2-0 în minutul 11. Cei doi au marcat câte un gol și în partea a doua a meciului, între acestea infiltrându-se și autogolul tânărului dinamovist Marco Ehmann.

Tricolorii sub 19 ani au avut șansa de a marca golul de onoare, însă Antonio Sefer, mijlocașul de la Jong Groningen, a ratat o lovitură de pedeapsă.

Cu 1-5 au pierdut, însă, fotbaliștii români din generația 2002. România U-17, sub bagheta lui Aurel Țicleanu, a fost spulberată de Austria, tot în primul meci al Grupei 1 din preliminariile pentru Euro.

La pauză, scorul era 3-0, după golurile marcate de Nelson și Pehlivan (2). Bockle a reușit și el o dublă în finalul partidei, iar autogolul lui Koller, venit în al doilea minut al prelungirilor, a fost singurul moment de veselie pentru tinerii fotbaliști români.

România mai are de jucat în grupa preliminară cu Italia, peste trei zile, și cu Turcia, care găzduiesc grupa de calificare.

De cealaltă parte, pentru România U-19 urmează un meci de foc, cu Rusia, gazda Grupei 1 de calificare, iar ultimul meci este cu Azerbaidjan.

Șansele tinerilor fotbaliști români de a juca la turneele finale din acest an sunt, însă, foarte mici.

Singurele speranțe se leagă de naționala României de tineret (sub 21 de ani), care va evolua în această vară în grupele Campionatului European din Italia, împotriva Angliei, Franței și Croației.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version