Un tânăr din Timișoara se luptă să-şi păstreze câinele şi ia amendă după amendă, deoarece un vecin nu îşi dă acordul pentru creşterea animalului la bloc, relatează adevărul.ro.
Laurenţiu Toader şi-a luat anul trecut, în august, un câine. Ares este un metiş de Amstaff și este vaccinat la zi. Însă acest fapt nu este suficient pentru ca Laurențiu să se bucure de animalul său.
O hotărâre de Consiliu Local din Timişoara spune că timișorenii nu pot deține un animal de companie fără acordul scris şi ştampilat al Asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor. De asemenea, acest acord se adoptă în baza acordului expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe (apartamentul superior, inferior şi a celor învecinate de pe acelaşi etaj apartamentului de deţinere al animalului de companie).
Deși Laurenţiu Toader a primit acordul a 14 vecini din 20, el are nevoie și de voturile vecinilor din apartmentele limitrofe. Iar din 3 vecini, doar unul și-a dat acordul.
„Am majoritate, dar nu am de la limitrofi, cei care stau lângă tine. A semnat doar unul din trei. Sunt oameni care nu suportă animalele. Preşedintele mi-a spus că dacă luăm semnăturile el ne dă ştampila. Am vecini care au păţit la fel ca mine. Ei au dus câinele, un pui de Beagle, la sat. Deşi aveau toate semnăturile”, a explicat Laurenţiu Toader pentru sursa citată.
Laurenţiu Toader a luat deja două amenzi în acest an de la Poliția Locală, fiecare în valoare de 800 de lei, însă nu vrea să renunțe la câine.
„Eu la câine nu o să renunţ. Nu am să-l arunc pe stradă. Am atâtea ore de dresaj. Nu poate nimeni să spună că lasă mizerie, că face gălăgie. Dacă las geamul deschis şi trece un câine mai latră şi el, dar până la urmă şi vecinii se mai ceartă sau dau muzica tare”, a mai declarat Laurenţiu Toader pentru adevarul.ro.
Tânărul a cerut acum ajutorul asociațiilor care se ocupă de protecția animalelor.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: