Tiberiu Ușeriu, un erou modern al României. A câștigat din nou maratonul arctic

Tiberiu Ușeriu a câștigat de trei ori ultra-maratonul arctic. Foto: Facebook / 6633 Arctic Ultra

Românul Tiberiu Ușeriu a câștigat, pentru a treia oară la rând, ultra-maratonul arctic Ultra 6633, ajungând la ultimul punct de control, la Toktoyaktuk, la peste 600 de kilometri de la punctul de plecare, după 173 de ore de efort extraordinar.

Ușeriu (44 de ani) a avut de înfruntat condiții extreme de temperatură la maratonul din nordul Canadei, pe care au reușit să îl termine doar șase concurenți. Românul a avut nevoie de 7 zile și 5 ore pentru a ajunge la sosire.

”Am terminat! Măi am intrat într-o furtună, patru ore, ai de capu’ meu! O fost cât pe ce să mă scoată ăştia! Deci o fost ceva… ai de capu’ meu! La mişto… o fost cireaşa de pe tort! Mă bucur c-am terminat-o. Îi mult, mult mai grea decât ce-o fost înainte. Dec ultima parte, asta de 160 de kilometrim îi numai urcări şi coborâri, exact ca prima, după aia aproape 300 de kilometri de ice-road, ceea ce m-o mâncat. Dar aşa, per total, e mult, mult mai grea decât ce-o fost în anii trecuţi. Dar na, de asta am venit: să o termin, şi mă bucur şi că am câştigat-o”, a spus Tiberiu Ușeriu după a treia victorie consecutivă la ultra-maratonul arctic, fiind primul om care izbutește această performanță.

La sosire, organizatorii l-au întâmpinat pe Tiberiu Ușeriu în acordurile Imnului Național al României.

Tiberiu Ușeriu a avut de îndurat condiții meteorologice extreme și temperaturi de până la minus 50 de grade, având de parcurs zone aflate în interiorul Cercului Polar. Din totalul de 617 kilometri, aproximativ 280 au fost parcurşi pe Ice Road, un fluviu îngheţat.

La cea mai dificilă cursă din lume au mai participat încă trei români, Levente Polgar, Florentina Iofcea şi Avram Iancu, însă niciunul dintre ei nu a reușit să ajungă la finiș.

Lăudat de Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe bistrițeanul Tiberiu Ușeriu pentru performanța sa de la ultra-maratonul Arctic Ultra 6633.

„Felicitări, Tiberiu Uşeriu, pentru câştigarea maratonului Arctic Ultra! Pentru a treia oară consecutiv, drapelul României este dus pe primul loc în una dintre cele mai dure competiţii sportive din lume. O astfel de performanţă se atinge doar cu determinare şi sacrificii, iar Tiberiu Uşeriu a demonstrat, din nou, că este un luptător”, a scris președintele Klaus Iohannis pe Facebook.