AcasăEconomicTerenuri de case gratuite într-o zonă superbă a României. Singura obligație: casa...

Terenuri de case gratuite într-o zonă superbă a României. Singura obligație: casa să fie gata în 3 ani

-

Primarul unei localități aflată într-o zonă de o frumusețe rară a decis să pună gratuit la dispoziția tinerilor mai multe loturi pentru ridicarea unei case.

La scurt timp după decizia luată de municipalitatea din Cavnic, Maramureș, foarte mulți tineri din localitate, plecați la muncă peste hotare, s-au arătat extrem de interesați de a se întoarce acasă. În doar câteva zile, peste 60 de astfel de cereri au fost depuse.

“Cum poți să îi atragi dacă nu le oferi anumite facilități? Și atunci am zis să profităm de legea 15/2003 care reglementează clar condițiile de atribuire a unui teren tinerilor până în 35 de ani”, a explicat Vladimir Petruț, primarul orașului Cavnic, citat de Digi 24.

Potrivit legii, solicitanții trebuie să aibă domiciliul în Cavnic și să nu dețină un alt teren mai mare de 500 de metri pătrați. Primăria a alocat circa 100 de parcele de teren. 90% dintre ei sunt plecați la muncă în străinătate.

Cavnic – un oraș mic, dar plin de obiective turistice

Orașul Cavnic se află la poalele munților Gutâi, la o altitudine de 550-1120 de metri. Distanța față de un oraș mare – Baia Mare, în acest caz – este de doar 32 de kilometri.

Cavnicul numără doar 5.000 de locuitori, dintre care circa 1500 sunt varstnici si 800 copii. În oraș sunt mai multe obiective turistice, cele mai importante fiind pârtiile de schi Icoana și Roata, dar și paltinul secular înalt de 30 de metri și cu un diametru al trunchiului de peste 130 de centimetri. Tot în Cavnic se află Stâlpul Tătarilor, dar și ruinele unei topitorii de aur din secolul al XIX-lea.

Cavnicul a fost multă vreme un oraș minier, dar, după 2007, când exploatările s-au închis, mulți tineri au fost nevoiți să plece din Maramureș în străinătate.

Legea 15/2003 se aplică în toate localitățile din țară în care primăria deține terenuri intravilane nefolosite pe care le poate aloca locuitorilor cu vârste până în 35 de ani. Cei interesați pot afla mai multe AICI.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...