AcasăPoliticăTentativă de fraudă cu urna mobilă într-un sat din Teleorman

Tentativă de fraudă cu urna mobilă într-un sat din Teleorman

-

Un bărbat s-a prezentat la vot în satul Bâscoveni din comuna Gălăteni din județul Teleorman, iar în momentul în care a vrut să voteze a aflat de la membrii secției că pe numele său exista deja o cerere pentru urna mobilă, relatează adevărul.ro.

Reprezentanții secției de votare 181 din sat au anunțat Poliția.

„Astăzi, în jurul orei 10:30, poliţiştii Secţiei nr. 11 Poliţie Rurală Gălăteni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat s-a prezentat la secţia de votare 181 din satul Bâscoveni şi şi-a exercitat dreptul de vot, deşi pe numele său exista o solicitare pentru deplasarea urnei speciale”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, potrivit sursei citate.

Bărbatul le-a spus poliţiştilor că el nu a depus nicio cerere pentru urna mobilă. Când i s-a arătat înscrisul, nu l-a recunoscut. De asemenea, el a spus că semnătura de pe cerere nu este a sa.

Bărbatului i s-a permis să voteze, iar polițiștii au deschis un dosar penal.

„Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanei care a întocmit şi depus înscrisul”, au mai spus reprezentanţii IPJ Teleorman.

Foto: andibreit / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Cu câți bani rămâne un pensionar de la 1 august. Exemple...

0
Începând cu data de 1 august 2025, mulți pensionari din România vor trebui să plătească nu doar impozit pe pensie, ci și contribuția de...

TOP. Țările UE în care procente mari din populație nu își...

0
Dintre toate statele membre în Uniunea Europeană, România este țara cu cel mai mare procent de cetățeni care nu își pot permite o săptămână...

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...