Oamenii de știință au făcut o descoperire importantă cu ajutorul telescopului spațial Kepler și anunță că acesta a identificat un sistem solar străvechi, foarte asemănător cu cel din care face parte Terra.
Cercetările pentru a găsi o planetă geamănă planetei albastre s-au transformat într-o descoperire care intrigă și fascinează, în același timp.
Cercetătorii de la Universitatea Birmingham din Marea Britanie au identificat o stea în jurul căreia orbitează cinci planete, asemănătoare ca mărime cu Terra.
Oamenii de ştiinţă britanici spun că steaua pe care au denumit-o Kepler-444 şi planetele sale sunt de două ori şi jumătate mai bătrâne decât Pământul şi că datează din „zorii galaxiei noastre”. Planetele au mărimi cuprinse între cele ale planetelor Mercur şi Venus şi parcurg orbite complete în jurul stelei lor în echivalentul a 10 zile terestre.
Deşi proximitatea planetelor de stea Kepler-444 elimină posibilitatea existenţei vieţii pe ele în prezent, profesorul Campante spune că descoperirea lor evidenţiază faptul că planete cu mărimi apropiate de cea a Terrei, capabile să întreţină viaţa, ar fi putut să existe în trecut în jurul unei stele străvechi.
Sistemul solar descoperit se află la 117 ani-lumină și este cel mai vechi din categoria sa, fiind format în urmă cu 11.2 miliarde de ani, adică foarte aproape ca vârstă de momentul în care s-a format Universul, acum aproape 14 miliarde de ani.
„Până în momentul în care Terra s-a format, planetele din acel sistem solar erau deja mai bătrâne decât este în prezent planeta noastră. Această descoperire ar putea să ne ajute să stabilim cu precizie momentul în care a început ceea ce ar putea fi numit «era de formare a planetelor»”, a spus cercetărorul Tiago Campante, coordonatorul studiului, informează bbc.co.uk.
Acesta consideră că ar putea afla împreună cu colegii săi noi indicii despre „existenţa unor forme străvechi de viaţă în galaxie”.
„Ar putea exista anumite civilizaţii acolo, în spaţiu, care să aibă un avans de câteva miliarde de ani faţă de noi. Imaginaţi-vă nivelul tehnologiei lor”, a mai spus coordonatorul studiului.
Telescopul spaţial Kepler pe care NASA îl operează și lansat în 2009 a descoperit deja alte câteva sute de planete aflate în afara Sistemului nostru Solar, dar aceasta din urmă poate fi considerată cea mai interesantă descoperire a ultimilor șase ani.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: