AcasăAlegerile editorilorTeldrum vrea Belina înapoi. A dat statul în judecată!

Teldrum vrea Belina înapoi. A dat statul în judecată!

-

Compania Teldrum a dat în judecată Consiliul Judeţean Teleorman, pentru recuperarea Insulei Belina şi a Braţul Pavel, care trecuseră anul trecut, prin hotărârea autorităţi judeţene, din administrarea CJ Teleorman în cea a statului, reprezentant prin Apele Române.

Insula Belina și Brațul Pavel au fost administrate timp de cinci ani de către Consiliul Județean Teleorman, care promisese că va construi acolo o bază de agrement deschisă populației.

Cum acest lucru nu s-a întâmplat, Consiliul Județean a cedat insula Apelor Române, în 26 noiembrie 2018, printr-o hotărâre internă.

Preşedintele Consiliului judeţean Teleorman, Dănuţ Cristescu, susţine că decizia Teldrum e legată de contractele de închiriere, în contextul în care, potrivit acestuia, societatea comercială câştigase licitaţia pentru exploatarea zonei respective pentru 7 ani de zile.

”Nu am aprofudat prea bine cererea, pentru că e recentă. Dar din ce am văzut, se referă la contracte, în principiu. Că acele contracte sunt pentru o perioadă de 7 ani de zile, că la momentul respectiv s-a licitat, cam astea sunt motivele. E interesant, dar acum să vedem ce va zice instanţa. Noi considerăm că hotărârea pe care am dat-o e perfect legală”, a declarat preşedintele CJ Teleorman, citat de ”Adevărul”.

Modul în care insula Belina și brațul Pavel au ajuns la societatea Teldrum face obiectul unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție.

Procurorii au dispus trimiterea în judecată a consilierului Vioricăi Dăncilă, Sevil Shhaideh, care este acuzată de abuz în serviciu în perioada în care era secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...