AcasăAlegerile editorilorȚarcul lebedelor, micul spectacol de iarnă „regizat” de doi pensionari din Sâmbăta...

Țarcul lebedelor, micul spectacol de iarnă „regizat” de doi pensionari din Sâmbăta de Sus

-

Vara, pe lacul care înconjoară Cetatea Făgărașului sunt 15 lebede, 13 albe și două negre. Până în urmă cu câțiva ani, pe timpul iernii, lebedele erau ținute în aer liber, într-un bazin al Primăriei. Însă, din cauza frigului o parte au murit, potrivit Digi24.

Și pentru că primăria nu a avut unde să le adăpostească, salvarea lebedelor în anotimpul rece a venit de la o familie de pensionari, Ioan și Livia Vuțu.

Este al doilea an în care cele 15 lebede de la Cetatea Făgărașului sunt adăpostite în curtea pensionarilor din comuna Sâmbata de Sus.

„Le oferim adăpost, apă, avem apă, vine pârâul prin grădină și le dăm drumul în grădină, le dăm apă, când le e frig le băgăm înapoi la adăpost, le scoatem iară. Vedem de ele, boabe le punem cât trebuie”, a povestit Ioan Vuțu pentru reporterii Digi24.

Prezența lebedelor pe lacul care înconjoară Cetatea Făgărașului face parte dintr-un proce de reconstituire istorică. Potrivit unor documente, în secolul al XVII-lea ar fi existat șase lebede pe care le îngrijea Doamna Stanca, soția domnitorului Mihai Viteazu.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce cred iranienii despre regimul regimul ayatollahilor și câți dintre ei...

0
După ce SUA și Israel au atacat Iranul și i-au ucis pe ayatollahul Ali Khamenei și pe alți lideri iranieni ai republicii teocratice, președintele...

Privilegii secretizate. Care e adevărul despre pensiile militarilor și cum au...

0
Documente clasificate, scurse de câțiva ani în spațiul online dar rămase departe de ochii publicului, identificate și consultate acum de GreatNews, conturează o imagine...

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...