Țara cu 23 de milioane de locuitori care n-a mai avut un caz de COVID-19 de 200 de zile

Taipeiul a răspuns prompt amenințării COVID-19. Foto: Pixabay

În timp ce țări din lumea întreagă încearcă să oprească al doilea val al pandemiei de COVID-19, Taiwanul, insula cu peste 23 de milioane de locuitori, a ajuns la 200 de zile consecutive fără un caz de infectare depistat local.

Răspunsul Taipeiului la epidemia de coronavirus a fost unul dintre cele mai eficiente din lume. Republica Chineză a raportat ultimul caz de transmitere locală a virusului în 12 aprilie. Până în prezent, țara asiatică a semnalat doar 553 de cazuri și 7 decese.

Drept comparație, în România, doar ieri au fost semnalate peste 6.400 de noi cazuri și 83 de decese.

Mai mult, autoritățile din Taiwan nu au instituit niciodată carantina sau starea de urgență, cum s-a întâmplat, de exemplu, în China, unde drepturile și libertățile cetățenilor au fost mult restrânse, scrie CNN.

În schimb, Taiwanul a reacționat rapid. A testat imediat pasagerii care veneau de la Wuhan, unde fusese indetificat pentru prima oară virusul, încă din 31 decembrie, când COVID-19 nu era dici pe departe o problemă internațională.

Taiwanul a raportat primul caz de infecție în 21 ianuarie, apoi a interzis zborurile dinspre Wuhan (n.r. – care avea să intre în carantină abia două zile mai târziu), dar a trecut și la testarea tuturor pasagerilor care veneau din China, Hong Kong și Macao.

În martie, Taiwan a interzis accesul tuturor străinilor în țară, cu excepția diplomaților, rezidenților și celora care primesc viză specială.

Avantajată și geografic, prin faptul că este o insulă, și având capacitatea de a testa rapid și în masă, cât și de a produce măști de protecție suficiente, pentru o populație foarte disciplinată, Taiwanul a reușit să țină departe coronavirusul.

Fostul vicepreședinte taiwanez Chen Chien-jen, care este de profesie epidemiolog, a spus că măsurile de carantină nu sunt ideale, oferind și o soluție:

”Anchete epidemiologice riguroase și carantină strictă pentru contacții apropiați sunt cheia pentru a ține sub control COVID-19”.