Țară condusă de o gravidă nemăritată care va intra în concediu de maternitate

Jacinda Ardern, premierul din Noua Zeelandă, va intra în concediu de maternitate. Foto: Youtube

În timp ce PSD și ALDE vor să scoată românii în stradă pentru susținerea familiei tradiționale, o țară de la capătul lumii este condusă de o femeie nemăritată care se pregătește să intre în concediu de maternitate.

Ca să vă faceți o idee despre diferența dintre nivelul de trai din Noua Zeelandă și România, iată o statistică simplă: PIB-ul pe cap de locuitor în țara din Oceanul Pacific este de aproape 40.000 de dolari, în timp ce în România nu ajunge nici la 9.500 de dolari.

Atât Noua Zeelandă, cât și România, au femei în funcția de premier. Dacă la București, Executivul e condus de Viorica Dăncilă, la Wellington funcția este deținută de Jacinda Ardern, 37 de ani, care nu este măritată și este pe cale să nască.

Ardern, cea mai tânără femeie lider la nivel mondial, va deveni doar a doua femeie din istorie care va naște după ce a fost aleasă să conducă o țară. Ea va bifa și o premieră: va fi primul lider ales care va pleca în concediu de maternitate.

”Nu vreau să dau impresia că sunt o super-femeie”, a spus Ardern, pentru NBC, adăugând: ”Nu vreau ca lumea să aștepte ca femeile să facă totul pentru că dau eu un astfel de exemplu. Eu nu fac totul”.

Premierul neo-zeelandez va fi ajutat de tatăl copilului, Clarke Gayford, care realizează o emisiune televizată dedicată pescuitului. Acesta a anunțat că va sta și el acasă după ce premierul va naște. Cei doi nu sunt căsătoriți.

”Suntem foarte dedicați unul altuia, însă căsătoria nu a fost una dintre prioritățile noastre”, a declarat premierul neo-zeelandez.

Jacinda Ardern, care s-a alăturat Partidului Laburist când avea doar 17 ani, este fiica unui polițist și a unei bucătărese de la o școală din insula nordică din Noua Zeelandă.

”Sentimentul în țara noastră este că oamenii ar trebui să aibă o șansă, o oportunitate să arate ce pot”, crede premierul.

Printre cele mai importante politici ale Jacindei Ardern sunt eradicarea sărăciei copiilor, schimbările climatice sau limitarea imigrației, iar pe plan extern, de curând, a criticat atacul american, britanic și francez din Siria.