Surpriza unei eleve notate cu 6 la Evaluare. Ce notă a primit după contestație

liceul bâlteni
Liceul Bâlteni. Foto: liceulbilteni.wordpress.com

Cristina, o elevă din comuna Bâlteni, județul Gorj, a avut un șoc în momentul în care s-au afișat rezultatele de la Evaluarea Națională și a aflat că a luat 6 la proba de Matematică.

După contestații, lucrarea i-a fost notată cu 10.

Tânăra a avut un adevărat şoc atunci când şi-a văzut prima dată nota şi a avut nevoie de medicamente ca să îşi poată reveni, relatează adevarul.ro.

Acum, ea are una dintre cele mai mari medii din judeţul Gorj.

„Fetiţa chiar a avut un şoc şi părinţii i-au dat pastile de calmare. Din câte am înţeles, începuse să aibă o semipareză la gură. A venit fetiţa la contestaţii şi mi-a spus că a făcut absolut tot şi că nu are cum să ia mai puţin de 10. Are cea mai mare medie acum din tot Centrul de evaluare al localităţii Bâlteni. A primit 9,80 la Limba şi Literatura Română şi media generală este de 9,90“, a precizat Constantin Deaconescu, directorul Liceului Bâlteni, căruia îi este arondată Şcoala gimnazială din satul Peşteana Jiu, unde a învățat Cristina.

Tânăra nu este singura elevă de la această școală care a avut parte de un șoc în momentul în care și-a văzut nota inițială la Matematică. Un alt candidat a primit iniţial nota 2,25, iar după corectare a fost notat cu 7,90.

Potrivit postului de televiziune Digi24 lucrările de la școala din Gorj au fost corectate în județul Dolj. Inspectoratul Dolj nu a oferit niciun fel de informație despre ce s-a întâmplat cu lucrările elevilor și cum s-a putut ajunge la asemenea erori de corectare.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.