Supriza pe care o pregătește Dacia și un record istoric

Dacia Sandero
Dacia Sandero

Marca Dacia a reușit, anul trecut, să depășească cifra de 550.000 de mașini vândute. Din acestea, 60% au fost produse la Mioveni, iar restul în Maroc. Autovehiculele Dacia au fost vândute în 43 de țări. În România s-au vândut mai puțin de 37.000 de mașini Dacia, cu 7.300 mai multe față de 2014.

„Am reuşit rezultate foarte bune pentru piaţa persoanelor juridice. Vorbim de flote pentru mari companii sau pentru administraţia publică”, a declarat directorul Renault Comercial Jan Ptacek.

Cea mai mare piață de export a mărcii Dacia este Franța, unde s-au vândut de trei ori mai multe mașini decât în România. Creșterea cea mai importantă a vânzărilor Daciei a fost înregistrată în Marea Britanie. Cota de piață a ajuns la nivelul celei din Germania, de 1,4%.

„În interval de un an avem de-a face cu cea mai spectaculoasă creştere a cotei de piaţă şi a volumului de unităţi vândute din istoria auto din Marea Britanie”, a explicat directorul de marketing Renault Marea Britanie și Irlanda Mihai Bordeanu, citat de Digi24.

Cel mai bine vândut model de Dacia în România este Logan, cu peste 16.000 de autovehicule vândute anul trecut.

Logan și Sandero cu transmisie „automată”

În toamna anului trecut, la Salonul Auto de la Frankfurt, Dacia a prezentat mașini echipate cu o cutie de viteze automatizată, denumită Easy-R. Potrivit Hotnews, compania a confirmat la începutul acestei săptămâni că se vor lansa în primăvară Sandero și Logan care vor fi dotate cu această cutie, pe care reprezentanții Dacia o numesc „pilotată” sau „robotizată.

Mașinile Dacia cu Easy-R vor avea două pedale, una pentru frână și alta pentru accelerație. Acest model de transmisie se mai regăsesc și pe modele Fiat, Citroen și Peugeot. Transmisia va costa mai puțin de o mie de euro și, potrivit Hotnews, este poziționată între o mașină cu transmisie manuala și una cu transmisie automată (cu convertizor de cuplu sau dublu ambreiaj).

„Grupul Volkswagen cere circa 2.000 euro pentru o transmisie DSG, iar Renault 1.500-1.700 euro pentru o automata. Cu siguranta propunerea Dacia Easy-R va fi la jumatate sau mai putin de jumatate din acest pret. (…) Mai intai vrem sa vedem reactia publicului si a clientilor la transmisia Easy-R, iar apoi vom vedea ce vom propune ca <<solutie automata>> si pentru Duster. Tot ce putem sa spunem este ca lucram la asta”, spunea in toamna trecuta la Frankfurt, Marc Suss, director Program Gama Dacia.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în agricultură, cu cazare asigurată. Într-un an, 2 oameni pot strânge bani de o casă
Zăpada închide drumuri și școli. Cum va fi vremea în zilele următoare
Schimbare pentru șoferi. Viteza maximă prin localități ar putea fi modificată

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.