Sunt avocado și brânzeturile sănătoase? Cinci lucruri pe care trebuie să le știi

Foto: Pixabay

Alimentația ar trebui să fie studiată de oricine vrea să ducă o viață sănătoasă. În acest articol încercăm să vă explicăm dacă brânzeturile și avocado sunt benefice pentru dumneavoastră?

Brânzeturile sunt printre cele mai consumate alimente din lume, iar țări precum Franța, Italia, Elveția și Olanda sunt faimoase pentru diferitele tipuri de brânzeturi pe care le produc.

Tot ce trebuie să știi despre brânzeturi

Brânza se obține prin coagularea laptelui cu ajutorul unui cheag. Posibilitățile sunt infinte în ceea ce privește obținerea brânzeturilor, acestea variind enorm atât ca textură, cât și ca gust.

Consumul de brânzeturi este recomandat mai ales datorită conținutului ridicat de calciu al acestora. Sunt, de asemenea, o sursă bună de magneziu, cât și de proteină animală, ambele fiind foarte benefice pentru sănătate.

Nu toate brânzeturile sunt, însă, la fel. Unele au o concentrație mai ridicată de grăsimi, altele pot fi foarte sărate.

Brânza de vaci are până la 150 de calorii la 100 de grame, însă cașcavalul poate ajunge la 400 de calorii la suta de grame, în timp ce feta are aproape 300 de calorii la 100 de grame.

Dacă vreți să vă bucurați cât mai mult de brânzeturi, păstrați-le la frigider, în raftul pentru legume, în recipiente de sticlă. Puteți folosi hârtie de copt pentru a preveni uscarea acestora.

Tot ce trebuie să știi despre avocado

Avocado beneficii: Fructul de avocado, care este produs de un arbore originar din Mexic, are o formă sferică, este de o culoare verde închis și are o consistență untoasă.

Gustul unui fruct copt este o combinație între unt, nuci și arome ale pământului. Majoritatea fructelor de avocado care ajung în România sunt produse în Mexic, Guatemala sau India.

Folosit cu precădere în salate, sandviciuri sau în guacamole, fructul de avocado este bogat în proteine, în grăsimi monosaturate, potasiu, calciu, fier, fosfor, magneziu, dar și în vitaminele A, C, E, K, B1, B2, B3, B6.

Pentru a alege un fruct copt, optați pentru un verde cât mai închis, cu tente mov. Avocado este consumat de sute de ani, fiind în dieta aztecilor, care îi spuneau aoacatl.

Avocado conține mai mult potasiu decât banana – o performanță, având în vedere că este o substanță extraordinară pentru corpul uman.

De asemenea, acest fruct este o sursă foarte bună de fibre, 7% din greutatea unui fruct fiind compusă din acestea. Fibrele sunt alimentul preferat al bacteriilor bune din intestine.