AcasăAlegerile editorilorSubiecte matematică la Evaluarea Națională 2019: Probleme mai ușoare decât la simulare

Subiecte matematică la Evaluarea Națională 2019: Probleme mai ușoare decât la simulare

-

Subiecte matematică la Evaluarea Națională 2019. Absolvenții clasei a VIII-a au susținut astăzi a doua probă a examenului care încheie ciclul de învățământ gimnazial, cea la matematică.

Subiectele primite astăzi de elevi la matematică sunt, potrivit specialiștilor, mai ușoare decât cele date la simularea din urmă cu câteva luni. Chiar și așa, proba la matematică este considerată cea mai dificilă de la Evaluarea Națională.

Examenul a început la ora 9:00, iar timpul destinat elaborării lucrării scrise a fost de două ore. Proba scrisă la mtematică de la Evaluarea Națională 2019 este monitorizată audio și video.

Subiecte matematică Evaluarea Națională 2019

Rezultatele vor fi afişate pe 25 iunie, până la ora 12:00. Cei care doresc să conteste notele și să ceară recorectarea lucrărilor o pot face în aceeași zi, între orele 14:00 și 20:00.

După soluționarea contestaţiilor, rezultatele finale vor fi afișate în 29 iunie.

La fel ca anul trecut, la Evaluarea Națională 2019 s-au înscris aproximativ 150.000 de elevi. În 2018, rata de promovare a fost de 73%, iar cea de participare de 95%.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...