SUA și Ucraina transmit că au creat „un plan de pace actualizat și perfecționat” pentru a pune capăt războiului cu Rusia. Propunerea inițială înaintată de SUA a fost considerată de Kiev și aliații europeni mult prea favorabilă Moscovei.
Într-o declaraţie comună publicată după discuţiile de la Geneva dintre delegaţiile SUA şi Ucrainei, cele două părţi au afirmat că discuţiile lor au fost „extrem de productive” şi că vor continua în zilele următoare. Ele nu au furnizat detalii despre o serie de probleme care trebuie rezolvate, inclusiv modul în care se poate garanta securitatea Kievului faţă de ameninţarea reprezentată de Rusia.
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, i-a convocat pe cei 27 de lideri ai UE la o reuniune specială dedicată situației din Ucraina. Președintele Nicușor Dan se alătura online la această reuniune, transmite Administrația Prezidențială.
Ministrul de externe al Germaniei, Johann Wadephul, a declarat că negocierile de la Geneva au reprezentat „un succes decisiv” pentru Europa.
„Toate problemele care privesc Europa, inclusiv cele legate de NATO, au fost eliminate din acest plan – acesta este un succes decisiv pe care l-am obținut ieri”, a declarat el la radio în Germania, citat de Sky News.
„A fost clar de la început, așa cum am spus în repetate rânduri, că niciun acord nu trebuie încheiat fără consultarea europenilor și a ucrainenilor.”
În timp ce se discută despre pace, atacurile Rusiei asupra Ucrainei s-au intensificat. Aseară, atacurile rusești cu drone asupra orașului ucrainean Harkov, în estul țării, au distrus trei blocuri. Autoritățile ucrainene anunță că au fost ucise cel puțin patru persoane și alte 13 au fost rănite, printre care doi copii.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:








