Studiu pe 1 milion de persoane vaccinate. Cât de eficient este vaccinul Pfizer

mihaela anghel
Asistenta Mihaela Anghel este prima persoană din România care a fost vaccinată cu două doze ale serului produs de Pfizer și BioNTech. Foto: RO Vaccinare Facebook

Vaccinul anti-COVID de la Pfizer/BioNTech are o eficiență de 94%, arată un studiu efectuat în Israel. Au fost studiate peste 1 milion de persoane vaccinate. Cercetarea mai relevă faptul că protecția se menține pentru toate categoriile de vârstă.

Rezultatele acestui studiu au fost anunțate duminică de principalul furnizor de servicii de sănătate din Israel, Cali, potrivit Agerpres.ro.

Cercetătorii au testat 600.000 de persoane care au primit cele două doze recomandate de vaccin şi un număr echivalent de persoane care nu au primit nicio injecţie.

„A fost o reducere cu 94% a ratei infecţiei simptomatice şi o scădere cu 92% a ratei formei grave a bolii, comparativ cu 600.000 subiecţi similari care nu fuseseră vaccinaţi”, a raportat organizaţia într-un comunicat citat de AFP. „Eficienţa vaccinului se menţine la toate grupele de vârstă, inclusiv la cei cu având peste 70 de ani”, a precizat Clalit.

Israelul a vaccinat până acum peste 3,8 milioane de persoane, dintre care peste 2,4 milioane au primit și a doua doză. În Israel, populația a fost vaccinată doar cu Pfizer/BioNTech, deși dispune și de o cantitate mică de vaccin de la compania americană Moderna.

„Publicarea rezultatelor preliminare în acest stadiu are scopul de a sublinia populaţiei nevaccinate că vaccinul este foarte eficient şi previne morbiditatea severă”, a explicat Clalit.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.