AcasăAlegerile editorilorSTUDIU. Câți români vor interzicerea fumatului în spații publice

STUDIU. Câți români vor interzicerea fumatului în spații publice

-

Un studiu realizat de Asociația React arată că 84% din români susțin interzicerea fumatului în spațiile publice, iar 78% sunt de părere că țigările nu ar trebui să se vândă la mai puțin de 250 de metri de școli.

Potrivit studiului, vârsta medie la care românii încep să fumeze este de 19 ani, în condiţiile în care 44% dintre respondenţii fumători au devenit fumători în jurul vârstei de 18 ani, iar 36% între 18 şi 20 de ani.

Potrivit unui raport european, România este una dintre cele cinci țări care nu-și protejează cetățenii de fumatul pasiv. Pe aceeași listă se mai află Cehia, Grecia, Austria și Slovacia.

Țara noastră, care încasează în jur de 300 de milioane de euro din taxa pe viciu, amână implementarea legislației internaționale. Iar acest lucru se întâmplă în condițiile în care, potrivit statisticilor, principalele cauze de deces din România sunt provocate de fumat: boli cardiovasculare, afecțiuni respiratorii cronice sau cancer.

„Legile antifumat reprezintă un mod simplu de a proteja sănătatea cetăţenilor. Cu experienţa acumulată în alte ţări, astfel de legi pot fi implementate direct şi cu costuri reduse. Multe ţări europene, în special Austria, Bulgaria, Cehia, Grecia, Portugalia, România şi Slovacia trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile” a spus Archie Turnbull, Preşedintele Smoke Free Partnership.

Legea care te protejează doar de câteva fumuri

Senatul a votat pe 18 martie o modificare legislativă prin care se interzice complet fumatul în spațiile autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, ale instituțiilor și unităților de învățământ, precum și în unitățile sanitare, de stat și private.

Deputatul PSD Aurelia Cristea vine cu propunerea ca fumatul să fie interzis complet inclusiv în restaurante, baruri, cluburi, cafenele și alte unități de alimentație publică.

„Este foarte important că Senatul României a făcut acest prim pas în interzicerea completă a fumatului în instituţiile publice. Consider însă că interzicerea completă a fumatului trebuie extinsă şi la baruri, cluburi, discoteci, cafenele, restaurante şi în alte unități de alimentație publică, nu doar în instituțiile publice, modificare susţinută de societatea civilă prin numeroase petiţii, dezbaterea şi consultarea publică organizată la Cluj întărind acest demers. Nu putem avea „jumătăţi de măsură” când vine vorba de sănătatea copiilor noştri!”, a declarat deputatul Aurelia Cristea, președintele PSD Cluj.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Țările UE în care procente mari din populație nu își...

0
Dintre toate statele membre în Uniunea Europeană, România este țara cu cel mai mare procent de cetățeni care nu își pot permite o săptămână...

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...