Studiu. Peste 90% din sticlele de apă minerală conțin plastic

FOTO: congerdesign/Pixabay.com
FOTO: congerdesign/Pixabay.com

Un grup de cercetători de la Universitatea de stat din New York a realizat un studiu în urma căruia a ajuns la concluzia că 93% din cele peste 250 de eșantioane verificate aveau particule de plastic, potrivit The Guardian.

În medie, fiecare litru de apă îmbuteliată conține cam 10 particule de plastic, de grosimea unui fir de păr, arată studiul realizat pe branduri cunoscute la nivel internațional. Oamenii de știință spun că apa îmbuteliată conține o cantitate de plastic de cel puțin două ori mai mare decât apa de la robinet. Cel mai întâlnit tip de plastic este polipropenul, folosit în fabricarea capacului.

Cercetătorii cred că bucățile de plastic vin din capac, în momentul în care sticla este desfăcută. Deocamdată nu există o analiză cu privire la impactul pe care particulele de plastic le-ar avea asupra sănătății.

În studiul Universității din New York au fost analizate 259 de sticle de din nouă țări (SUA, China, Brazilia, India, Mexic, Indonezia, Liban, Kenya și Thailanda) și au fost incluse în cercetare 11 branduri care vând apă îmbuteliată. Dintre cele 259 de sticle analizate, doar 17 nu conțineau particule de plastic.

Printre brandurile testate de studiu se numără Aqua (îmbuteliată de Danone), Aquafina (PepsiCo), Bisleri (Bisleri International), Dasani (Coca-Cola), Epura (PepsiCo), Evian (Danone), erolsteiner (Gerolsteiner Brunnen), Minalba (Grupo Edson Queiroz), Nestlé Pure Life (Nestlé), San Pellegrino (Nestlé) și Wahaha (Hangzhou Wahaha Group).

După această cercetare, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că va demara cercetări privind potențiale riscuri ale plasticului din apa îmbuteliată.

FOTO: congerdesign/Pixabay.com

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.