Un student al Universităţii de Arhitectură din Bucureşti a fost exmatriculat după ce a iniţiat o plângere către Ministerul Educaţiei, referitoare la condiţiile improprii de învăţământ.
Student în anul al V-lea, Dragoş Alecsandru se judecă cu foștii săi profesori după ce a fost dat afară de la facultate pentru că a trimis Ministerului o scrisoare, semnată și de alți 700 de studenți, în care reclama condițiile de la facultate.
Ca urmare a demersului său, Senatul universităţii l-a sancţionat exmatriculându-l, pe motiv că nu s-a adresat mai întâi conducerii Universităţii, potrivit stiri.tvr.ro.
În scrisoarea sa de aproape 20 de pagini, Dragoş Alecsandru reclamă programul încărcat, de 11-12 ore pe zi, lipsa locurilor în sălile de atelier dar şi de faptul că multe dintre cursuri sunt vechi, din anii ‘80, şi nimeni nu le actualizează.
Înainte de a ajunge la Ministerul Educației, scrisoarea a circulat luni de zile printre studenţi, pe grupuri de socializare, iar 700 dintre ei au și semnat-o, însă numai Dragoş Alecsandru a fost exmatriculat.
În motivarea exmatriculării, Universitatea precizează că studentul a avut mai multe abateri pentru care a fost sancţionat cu mustrare scrisă, nu a solicitat conducerii universităţii analiza şi rezolvarea solicitărilor prezentate în reclamaţie, a dezinformat, instigat şi înşelat colegii studenţi şi a adus prejudicii grave de imagine.
La sesizarea jurnaliștilor TVR, Ministerul Educației a deschis o anchetă.
“Legea Educaţiei prevede că în instituţiile de învăţământ superior este interzisă periclitarea sub orice formă a dreptului la exprimarea liberă a opiniilor ştiinţifice şi artistice. În ce priveşte cazul la care faceţi referire, Ministerul Educaţiei va solicita un nou punct de vedere din partea universităţii, pentru a se putea pronunţa în deplină cunoştinţă de cauză (informaţiile furnizate iniţial nu aveau darul de a fi conculdente)”, potrivit reprezentanților Ministerului Educației.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:









Nu este singura facultate de arhitectura din tara, unde se intampla asa ceva! Cine si cand va lua masuri?! Avand in vedere pedeapsa aplicata, este de inteles de ce studentii nu au curajul sa spuna!!!
La Mincu Bucuresti este un dezastru total. Am avut si eu student la arhitectura si prin ce a trecut nici nu va puteti imagina. Majoritatea profesorilor sunt complexati, informati la nivelul evului mediu, unii de-a dreptul jegosi (vezi cantaretul care nu s-a spalat de cand mama lui l-a botezat), unii dintre ei in loc sa te invete arhitectura iti vorbesc despre fascism sau alte idiotenii, in randul lor mita e la mare cinste (a se vedea secretara prin care se dadeau spagile), nu au o programa clara care sa poata fi respectata, studentii sunt chemati la cursuri si asteapta pana cand are chef profesorul/asistentul sa vina si asta dupa cateva repetitii, imorali (daca fetele mai trec prin patul lor au sansa sa termine facultatea, daca nu, ca si majoritatea baietilor, sunt mereu amanati, stresati, plimbati de la unul la altul) si multe, multe altele. Acest baiat a avut mare curaj sa scoata gunoiul de sub pres, sper sa revina in facultate si sa o termine deoarece este pacat de munca si de banii lui cheltuiti pana acum, bani care sunt sigur sunt foarte multi. ATENTIE! Onor ministrului educatiei, NU va ascundeti capul in nisip ca strutul, acest baiat are dreptate. FACETI ORDINE LA MINCU: Nu-i credeti numai pe profesori.