Standard&Poor’s, despre pachetul de salvare a economiei românești: ”E printre cele mai slabe din regiune”

Foto: Pixabay

Agenția de rating Standard&Poor’s a menținut calificativul României la BBB-/A-3, iar perspectiva economică a țării noastre rămâne, de asemenea, negativă.

„Perspectiva este negativă pentru că vedem riscuri în ceea ce privește balanțele fiscală și externă în următoarele 18 luni dacă factorii de decizie nu stabilizează și consolidează poziția bugetară după recesiunea indusă de COVID-19”, se arată în raportul agenției.

Printre marile motive de îngrijorare se află alegerile parlamentare, care vor determina traiectoria fiscală a țării, dar și creșterea pensiilor.

Spre deosebire de celelalte țări din regiune, precum Ungaria, Polonia sau Bulgaria, care au economiii considerate stabile, România este considerată o piață cu perspectivă negativă.

De asemenea, agenția americană susține că economia românească ar avea nevoie de mult mai multe investiții în perioada următoare. „Estimăm că pachetul de stimulare fiscală anunțat până acum, de 3% din PIB, e printre cele mai slabe din regiune”, precizează raportul S&P.

Agenția de rating susține că măririle de pensii, care ar fi trebuit să aibă loc la toamnă, fiind programate strategic de către fosta guvernare PSD, vor fi de aproximativ 10%, nu de 40%, cât prevede fostul program de guvernare al lui Liviu Dragnea.

Mai mult, S&P susține că economia României se va contracta cu 5,5%, spre deosebire de datele optimiste publicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, care dădeau regresul economic la doar 1,9%.

Chiar și așa, agenția de rating spune că în 2021 România va înregistra o creștere economică de 4 procente, adăugând, însă, că proiecția este incertă.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.