Soveja. O mască de oxigen pentru staţiunea cu cel mai curat aer din Europa

FOTO: Adevarul.ro
FOTO: Adevarul.ro

Soveja, staţiune care în anii 80 era vizitată anual de zeci de mii de turişti, este acum închisă oficial. Dincolo de zăvorul pus pe tot ce înseamnă dezvoltare turistică stă un potenţial imens. În faţa acestei averi pe care natura a dăruit-o Sovejei, vreo 20 de tineri au hotărât să facă voluntariat pentru ca oamenii de aici să aibă şansa de a prospera în raiul în care trăiesc, necunoscut masei de turişti.

Soveja unei copilării fericite

Pentru mine, cel care scriu acest text, Soveja înseamnă mai mult decât o staţiune turistică uitată în Vrancea. În copilărie, mi-am petrecut cele mai multe dintre vacanţele de vară la Soveja. Cum venea vara umpleam un IMS (veche maşină militară de teren, gen ARO) cu tot felul de haine şi provizii, tata se urca la volan, mama în dreapta lui şi noi, copiii, şi bunica – în spate şi băteam drumul din Gorj până în Vrancea pentru că aici era un mic rai.

Mama s-a născut aici, bunica a locuit aici până spre sfârşitul anilor 80, când a venit să aibă grijă de mine, la Târgu Jiu. De pe dealurile acestea şi-a plătit mama studiile, culegând mure, măceşe şi tot felul de alte fructe dăruite de natură. Însă, nu cred că numai aceste poveşti ale femeilor care m-au crescut m-au făcut să iubesc acest sat. Ci satul însuşi.

Râul curgea la nici 100 de metri de casa noastră, printre stânci şi grădini, purtând mereu cu el o boare rece. Apă scoteam dintr-o fântână cu cumpănă. Nu prea auzeai câini prin curţi, oamenii nu se fereau de hoţi, porţile erau mereu deschise. Bătrânii ciopleau întruna lemnul de brad, făcând şindrilă pentru acoperiş. Cei mai tineri erau zile întregi la fân sau la pădure, după lemne. Femeile erau ocupate cu laptele, din care făceau un caşcaval afumat fantastic, în care îmi avântam dinţii cu o poftă nebună.

Seara, vacile veneau singure acasă de pe câmp, fiecare intrând în curtea ei. Ciobanul (sătenii făceau cu rândul) venea mult mai târziu, când uliţa era goală.Terenul de fotbal era pe marginea râului de care vorbeam şi de multe ori fugeam ca nebunii după mingea luată de apele repezi. Dacă tot ajungeam acolo, ne mai aruncam prin ghioluri să ne scăldăm şi deseori ieşeam cu un rac care ne „capsa” pielea.

Oricât aş încerca, nu găsesc o amintire neplăcută de acolo. Ţin minte că visam să stau în casa aceea când voi fi mare şi că voi face bani din ce îmi oferea natura (murele de la marginea pădurilor, ciupercile din ele, măceşele de pe dealuri, peştele din râu). Gânduri de copil. Eu aveam să mă schimb, dar grav este că Soveja avea să se schimbe la rându-i. Şi nu în bine.

Soveja, cronica unei morţi lente

Aşa se întâmplă că, la vreo 15 ani distanţă de cele pe care vi le povesteam mai sus, eu scriu despre o altfel de Sovejă. Câteva incendii au încercat din greu sătenii de aici, dar comunitatea a avut forţa să treacă peste acestea. Însă, au urmat „agenţi ai schimbării” mai puternici chiar şi decât focul. Oamenii s-au adâncit în sărăcie, iar tinerii au plecat din ţară – unii câteva luni, alţii câţiva ani -, revenind cu alte valori, deşi valori este un cuvânt cam nepotrivit în acest context. Drumul din multe dintre satele din comună a fost asfaltat, însă pe el nu mai circulă poveşti, ca odinioară, ci maşini gonind, parcă rătăcite pe un întortocheat drum al pierzaniei. Puţini îşi mai fac acoperişuri din şindrilă, lemnul cioplit şi cuişoarele au pierdut definitiv lupta cu inexpresiva ţigla metalică şi holtzşuruburile.

Însă, munţii sunt tot acolo, purtând pădurile în spinare. Râul piere uneori vara, dar niciodată de tot. Curăţat de cele câteve cete de PET-uri care s-au strâns din loc în loc, ar arăta exact ca atunci când îşi trimitea racii să mă ciupească. Dacă te avânţi cu bicicleta pe drumul ca-n palmă, ai zice că mergi prin rai. Mai e nevoie însă de viaţă pe aici, de oameni care să muncească şi să refacă grădinile de odinioară şi de un altfel de „agent de schimbare”. Iar câţiva tineri cu gânduri mari îmi dau speranţa că, peste câţiva ani, Soveja de care m-am îndrăgostit va fi din nou proaspătă.

Când norocul îşi bate-n poartă: Refresh Soveja

Aşa am dat de cei de la „Refresh Soveja”, un grup de vreo 20 de studenţi arhitecţi, urbanişti şi peisagişti care s-au gândit să revitalizeze staţiunea Soveja (închisă oficial între timp) şi întreaga comună. Un soi de program-pilot, pentru că de astfel de proiecte ar avea nevoie, probabil, majoritatea covârşitoare a satelor turistice din România. Mircea Crisbăşanu – un român cu studii în Olanda, îndrăgostit de bicicletă şi organizator de excursii pe două roţi (foarte populare printre străini) – este unul dintre aceşti tineri. Când cei 20 de tineri s-au întâlnit la Soveja şi s-au hotărât asupra unui plan de „regenerare rurală” potrivit pentru această staţiune şi comună, Mircea a venit cu bicicleta. Aşa că nu i-a fost greu să observe că Sovejei nu îi lipsesc unităţi de producţie, făbricuţe şi ferme cât îi lipsesc turiştii.

„În cele 5 zile cât am stat efectiv am încercat să alcătuim o viziune şi o strategie de dezvoltare, în principal bazându-ne pe ce doresc şi localnicii. În primul rând, vor să vină mai mulţi turişti, ca pe vremuri. Pentru asta e nevoie mai ales de promovare, condiţii de cazare sunt limitate, dar sunt. Turiştii mai poti sta şi în gazdă la localnici”, trasează Mircea coordonatele de la care trebuie să plece acest proiect. Aşadar, în primul rând, lumea trebuie să afle de Soveja. „Problema e că nimeni nu ştie de Soveja”, subliniază Mircea, şi cred că nu foloseşte cuvinte mari, ci aproape potrivite. Un site bine documentat despre staţiune şi o campanie îndreptată spre turiştii iubitori de mişcare (poate şi câteva „virale”, filmuleţe despre staţiune care să cucerească rapid internauţii) ar putea face minuni.

Mănăstirea Soveja

În anii 80, staţiunea Soveja era plină de turişti. „Grosul” mulţimii o reprezentau sportivii. Sute de autobuze ajungeau vara aici, serii de câte o mie de sportivi făcând, pe rând, cantonamente în Soveja. De ce în Soveja? Răspunsul e simplu, arată Mircea Crisbăşanu: „La Soveja e cel mai curat aer din România, iar asta este un avantaj pentru sporturile în aer liber. Este un aer ozonat, curat şi datorită zonei împădurite. Deşi e la 600 de metri altitudine, Soveja este înconjurată de păduri de conifere. Foioasele cresc mai sus decât coniferele aici, este o inversiune ciudată din puncte de vedere al vegetaţiei”.

 

Turismul pe bicicletă ar putea fi la rându-i o şansă pentru Soveja. Mircea a gândit şi a propus crearea unei reţele zonale de trasee de cicloturism şi de drumeţie, reţea pe care ar figura localităţi ca Lepşa, Tulnici, Vizantea, Vidra şi Câmpuri.

Din entuziasmul lui, simt că Soveja are şansa să renască şi să fie prima comună din România care va cunoaşte o formă inteligentă şi ecologică de regenerare rurală. Rămâne doar ca oamenii să recunoască această şansă, iar autorităţile locale să o încurajeze. Un prim pas, spune Mircea, ar fi susţinerea unui site de promovare. Apoi, văzând că interesul turiştilor este mare, localnicii s-ar putea lăsa educaţi în ale turismului modern.

„Totul depinde de nivelul de educaţie şi înţelegere al cetăţenilor, dar şi de contextul administrativ şi juridic al fiecărei localităţi. Oamenii trebuie educaţi, să li se arate de ce casele de patrimoniu sunt valoaroase şi de ce trebuie conservate”, spunea coordonatorului proiectului, Alexandru Matei, într-un dialog cu jurnaliştii cotidianului local Ziarul de Vrancea.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.