Sondaj. Ce scor ar obține partidele dacă ar fi alegeri parlamentare

alegeri parlamentare 2020

Foto: gov.ro / România 100 / Facebook

PNL ar obține la alegerile parlamentare 27,5%, PSD – 18,9%, iar USR – 17,6%, arată un sondaj IMAS realizat la comandat USR în luna iunie, obținut de publicația G4Media.ro.

După USR s-ar clasa partidul condus de Victor Ponta, Pro Romania, cu 9,8%.

ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, ar obține un scor surprinzător de bun, de 8,5%, față de 4% cât a obținut la alegerile europarlamentare din 26 mai, când nu a reușit să treacă pragul electoral și nu a intrat astfel în Parlamentul European.

După ALDE se află PLUS, formațiunea lui Dacian Cioloș, cu 7,6% din preferințele românilor.

Conform sondajului, doar aceste partide – PNL, PSD, USR, Pro România, ALDE și PLUS – ar reuși să intre în Parlament.

PMP, partidul fondat de fostul președinte Traian Băsescu, ar obține 3,7% și nu ar trece pragul electoral, prag pe care l-a trecut totuși la alegerile europarlamentare. UDMR ar lua 2,5%.

Iată cum arată clasamentul:

PNL – 27,5%
PSD – 18,9%
USR – 17,6%
Pro Romania – 9,8%
ALDE – 8,5%
PLUS – 7,6%
PMP – 3,7%
UDMR – 2,5%
DEMOS – 0,2%
Alt partid – 3,6%

Împreună, USR și PLUS ar obține 25,2%, cu două procente sub cât ar obține o alianță alcătuită din PSD și ALDE (27,4%).

În ceea ce privește formarea unei coaliții de guvernare, PNL și USR-PLUS ar obține 52,7%, ceea ce înseamnă că aceste partide ar putea obține majoritatea în Parlament.

Următoarele alegeri legislative din România vor fi organizate în 2020. Până atunci, românii trebuie să își aleagă președintele, în cadrul alegerilor prezidențiale ce vor avea loc la finalul acestui an.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version