AcasăSocialSondaj INSCOP. În ce țări au românii cea mai mare încredere

Sondaj INSCOP. În ce țări au românii cea mai mare încredere

-

Peste jumătate dintre români au încredere în SUA și Marea Britanie, conform unui sondaj de opinie Informat.ro – INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Votanții PSD și AUR și persoanele peste 60 de ani sunt categoriile de populație care au cea mai mare încredere în SUA. De asemenea, votanții AUR și tinerii sub 30 de ani sunt categoriile de populație care au cea mai mare încredere în Rusia.

„Pentru prima dată în ultimii ani, Statele Unite ale Americii revin în topul încrederii în țări ca urmare a unei distriburi echilibrate a încrederii în rândul majorității categoriilor de populație. Marea Britanie și Franța au fost depășite pe fondul unui nivel de încredere semnificativ mai redus în rândul votanților AUR.

Încrederea în Republica Molodva este una ridicată (40%), dar semnificativ mai redusă tot în rândul alegătorilor AUR (19%), un efect probabil al contextului electoral recent. Un contrast foarte puternic se observă în ceea ce privește încrederea în Rusia (11% încredere la nivelul populației generale), dar cu diferențe semnificative în rândul alegătorilor principalelor partide (8% dintre votanții PSD au încredere în Rusia, 3% dintre votanții PNL au încredere în Rusia, 1% dintre votanții USR au încredere în Rusia și 21% dintre votanții AUR au încredere în Rusia)”, a declarat Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research.

SUA conduc în clasamentul încrederii în țări, 52.8% dintre respondenți declarând că au încredere destul de multă și foarte multă în această țară. SUA sunt urmate de Marea Britanie cu 52.7% încredere destul de multă și foarte multă, Franța cu 45.3% și Republica Moldova cu 40.7%. Clasamentul este continuat de Ungaria cu 22%, Ucraina cu 21.7%, China cu 21.4% și Rusia cu 11.2%.

Conform cercetării sociologice, au încredere în Marea Britanie, Franța și Republica Moldova în special: votanții PNL și ai USR, persoanele cu educație superioară și locuitorii din București.

De asemenea, votanții PNL și ai USR, persoanele cu educație superioară și locuitorii din București tind să aibă mai multă încredere în Ucraina decât restul populației.

Barometrul Informat.ro – INSCOP Research este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group. Datele au fost culese în perioada 26-30 mai 2025. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului.

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Cu câți bani rămâne un pensionar de la 1 august. Exemple...

0
Începând cu data de 1 august 2025, mulți pensionari din România vor trebui să plătească nu doar impozit pe pensie, ci și contribuția de...

TOP. Țările UE în care procente mari din populație nu își...

0
Dintre toate statele membre în Uniunea Europeană, România este țara cu cel mai mare procent de cetățeni care nu își pot permite o săptămână...

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...