Un sondaj CURS îl dă câștigător al primului tur al alegerilor prezidențiale pe George Simion, cu 29% din voturi. Cercetarea sociologică a fost realizată în perioada 19 – 22 martie, după ce AUR și POT au decis să-l susțină pe George Simion.
Potrivit datelor CURS, prezentate de știripesurse.ro, lupta ar fi strânsă pentru locul 2 care aduce în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din luna mai.
Crin Antonescu, candidat PSD-PNL-UDMR, este preferat de 22%, în timp ce candidatul independent Nicușor Dan primește 18%.
Pe locul 4 în sondajul CURS dat publicității duminică se află Victor Ponta, candidat independent exclus recent din PSD, cu 13%, urmat de lidera USR Elena Lasconi cu 12%. Ambii au procente mai mari decât în cercetarea AtlasIntel care îi punea la 9%, respectiv 3,9%.
Un sondaj AtlasIntel, prezentat de hotnews.ro, l-au dat pe George Simion cu 30,4%. Pe următoarele locuri sunt Nicușor Dan (26%), Crin Antonescu (17,9) și Victor Ponta (9%). Acest sondaj a fost făcut înainte să fie clarificate toate candidaturile și nici George Simion și Anamaria Gavrilă însă nu deciseseră care dintre ei va candida.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: