Soluția împotriva șpăgii aplicată într-un spital din România

FOTO: Engin_Akyurt/Pixabay.com
FOTO: Engin_Akyurt/Pixabay.com

Managerul Spitalului Judeţean din Bistriţa spune că a găsit o soluție pentru a opri fenomenul șpăgii din sistemul medical, relatează Știrile Pro TV.

El va încerca să îi convingă pe pacienţi să le nu mai dea șpagă doctorilor. Astfel, la internare, pacienţii vor fi obligaţi să semneze, pe propria răspundere, că nu vor da şpagă. Cei care nu respectă regula, precum şi medicii reclamaţi că au cerut bani, vor da explicaţii la poliţie.

”Medicii şi asistentele au bani destui. Au condiţii, li s-au mărit salariile, să nu mai ia bani. Cei care semnează şi vor fi prinşi vor suporta consecinţele legii”, a declarat Gabriel Lazani, directorul Spitalulului Judeţean Bistriţa.

Potrivit sursei citate, salariul unui asistent de la Spitalul Județean Bistrița pornește de la 4.000 de lei și ajunge până la 5.000 de lei, iar medicii ajung să câștige până la 20.000 de lei pe lună, în funcție de secție.

Spitalul Universitar de Urgență București, campion la șpagă

 

Deși a trecut destul de mult timp de când medicii și asistenții din România au salariile mărite, fenomenul șpăgii din sistemul medical de stat nu a dispărut.

Un raport realizat de Anti-Bribery Synergy, care se bazează pe răspunsurile oferite de pacienții a 352 de spitale și clinici din țară la întrebarea ”Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente?”, arată că ”șpaga” n-a dispărut nici pe departe din sistemul de sănătate românesc.

3.800 de pacienți au spus că li s-au cerut bani pentru a fi tratați.

Cele mai multe cazuri s-au petrecut la Spitalul Universitar de Urgență București (153) și la Spitalul Județean de Urgență Brăila (147).

Capitala este lider detașat la personalul medical care solicită atenții materiale, următoarele locuri în top fiind ocupate de Spitalul Clinic Sf Ioan, Spitalul Clinic Filantropia, Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, Institutul Clinic Fundeni, Institutul Oncologic Al. Trestioreanu și de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandru Rusescu”.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.