Primul ministrul Ludovic Orban și ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, au fost protagoniștii un moment comic involuntar la o conferință de presă. Ministrul Dezvoltării se afla în spatele premierului și i-a imitat gesturile.
Pe imaginile postate pe Facebook se vede cum Ion Ștefan gesticulează în același timp cu premierul. Mai mult, la un moment dat Ludovic Orban își întoarce capul spre ministru, acesta îl atinge din greșeală, după care își freacă mâinile. Clipul a fost postat pe pagina de Facebook a senatorului PSD Radu Preda.
Priviți-l pe ministrul Grindă de la Dezvoltare cum copiază gesturile lui Orban 🤔🤔🤔. Filmul pare rupt din celebrele scene cu Stan și Bran!!!Acești indivizi conduc azi România!!!😰😰😰
Publicată de Radu Preda pe Joi, 23 iulie 2020
Ion Ştefan este de profesie inginer electromecanic şi originar din comuna vrânceană Milcovul. Este membru PNL de şase ani, iar din decembrie 2016 este deputat în Parlamentul României.
Tot în anul 2016 a candidat la Primăria Focşani, pentru funcţia de primar, dar a pierdut alegerile în faţa candidatului PSD, Cristi Valentin Misăilă, după ce anterior îşi anunţase victoria. Deputatul PNL este cunoscut în zona afacerilor.
Ion Ştefan este patronul grupului de firme Balcanic Prod, care activează în domeniul fabricării de ambalaje plastice, cea mai mare societate de profil din ţară. Este tatăl a trei copii în vârstă de 10, 12 şi 22 de ani. Este ginerele lui Nicolae Laţcan, membru PD şi fost primar în Focşani până în 2000.
Nu a lucrat niciodată la stat şi, potrivit spuselor sale, nu a avut prin firmele sale contracte cu statul. Cele patru firme Balcanic pe care le conduce împreună cu fratele său au avut o cifră de afaceri de multe milioane de euro, bani pe care Ion Ştefan spune că-i reinvesteşte în firma în care lucrează 135 de angajaţi.
Candidat PNL la Primăria Focşani locuieşte în Focşani, la casă şi spune că mai deţine împreună cu soţia, fratele şi un cumnat un apartament în municipiul Iaşi. Deţine patru hectare de teren arabil în comuna Milcovul şi 1000 mp de teren la Lepşa, teren cumpărat în anul 2003.