Singurele două județe unde Dăncilă nu a câștigat în nicio localitate

hartă județe alegeri prezidențiale rezultate

Sursa: hotnews.ro

Klaus Iohannis a reușit să câștige în toate localitățile, fie ele orașe ori comune, din județele Sibiu și Covasna, arată o centralizare a datelor de la Autoritatea Electorală Permanentă realizată de hotnews.ro.

Din 3.180 de localități – comune sau orașe – Klaus Iohannis s-a impus în 2.214, în timp ce Viorica Dăncilă a câștigat în 962. În 4 comune din țară a fost egalitate.

În alte județe, mai exact în Brașov, Ilfov, Arad, Sălaj și Harghita, președintele Klaus Iohannis a pierdut cursa în doar câte o singură localitate din județ, în timp ce în Cluj, Timiș și Satu Mare el a pierdut în doar câte două localități din fiecare județ.

Puteți consulta harta interactivă realizată de hotnews.ro aici.

Viorica Dăncilă și-a dat demisia

 

În noaptea de marți spre miercuri, Viorica Dăncilă și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Partidului Social Democrat în urma rezultatului slab obținut la alegerile prezidențiale.

Marcel Ciolacu, șeful Camerei Deputaților, a devenit președinte interimar al PSD, în vreme ce Viorica Dăncilă a fost votată în funcția de șefă a Organizației PSD de Femei.

„Am înțeles opinia colegilor mei, că se dorește o resetare a partidului, că trebuie ca cineva să-și asume rezultatul alegerilor. Eu consider că ar trebui să îmi dau demisia. E un gest pe care l-am făcut pentru partid. Consider că am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să obțin un rezultat bun. Dar în urma discuțiilor am înțeles că se dorește o resetare a partidului, o viziune, un alt program. Le garantez colegilor mei că din această echipă care va acționa pentru câștigarea alegerilor (locale și parlamentare din 2020 – n.r.) va face parte și Viorica Dăncilă”, a declarat fosta candidată la președinție.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version