AcasăSocialSindicatele din învățământ: „Greva generală continuă”

Sindicatele din învățământ: „Greva generală continuă”

-

Liderii sindicatelor din Educație au transmis, după negocierile cu Guvernul, că greva generală va continua, iar profesorii au respins oferta făcută de reprezentanții Executivului. Mai exact, Guvernul a propus să ofere câte 1.000 și 1.500 de lei în lunile iunie și octombrie.

Ar fi vorba despre un card de 2.500 de lei în loc de creșteri de salarii, iar sindicaliștii spun că profesorii nu sunt de acord cu această ofertă, însă un răspuns final va fi dat joi.

„Noi deja am primit semnale de la colegi din ţară, informaţia circulă, mesajele sunt clare, greva generală continuă, dar oficial, pentru că trebuie absolut toţi membrii să fie consultaţi, mâine, până la orele 12.00 vom comunica Guvernului oficial care e poziţia noastră”, a declarat Simion Hăncescu, liderul FSLI.

La rândul său, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, a afirmat că un răspuns va fi oferit joi.

„Să lăsăm colegii să se pronunţe cu privire la oferta Guvernului care ajunge în această seară în fiecare unitate şcolară din România şi până mâine vor da un răspuns la această ofertă. Mâine va fi greva generală. Şi va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv”, a arătat el.

Anton Hadăr, lider al Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, a afirmat că, în opinia sa, „e un pas înainte faţă de situaţia de ieri”. „Nu ştiu dacă este un pas suficient. Suntem pe muchie de cuţit. Încă nu se poate trage o concluzie astăzi. O parte ar vrea să continue protestul, altă parte…”, a declarat Hadăr.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

“Orașul perfect 2026”. TOP 7 orașe din România cu cea mai...

0
Orașele din România cu cea mai bună calitate a vieții sunt Timișoara, București și Cluj-Napoca, arată un studiu publicat de platforma bucureștiulmeu.ro.Autorii studiului au...

Ce partide ar domina scena politică din România dacă ar vota...

0
Datele celui mai recent barometru realizat de INSCOP Research, care surprinde intențiile de vot ale mai multor generații de români, conturează o imagine surprinzătoare...

Ce este, de fapt, blocul reabilitat în care George Simion susținea...

0
George Simion, președintele AUR, s-a pozat ieri alături de realizatoarea Anca Alexandrescu, ce candidează la primăria generală din partea AUR, între două blocuri din...