Simona și Irina au mai sărit un hop la Australian Open. Următoarea destinație: sferturile de finală

Româncele Simona Halep și Irina Begu s-au calificat în turul patru (”optimi”) la turneul de Grand Slam de la Melbourne, reușind victorii în două seturi în această dimineață.

Simona Halep, 23 de ani și locul 3 mondial, a învins-o pe americanca Bethanie Mattek-Sands cu scorul de 6-4, 7-5, ajungând la opt victorii din opt meciuri în 2015. În ultimele șapte partide, Simona n-a pierdut nici măcar un set.

În partida de azi, Halep a resimțit o ușoară oboseală, însă a lovit mingea la fel de frumos și de exact ca și în meciurile precedente. Simona începe să devină o mare favorită la Australian Open, iar încrederea se simte și în declarațiile sale.

”A fost un meci greu. Condiţiile au fost dificile, iar acum simt că sunt puțin obosită. M-am mişcat bine pe teren. Vreau să rămîn concentrată şi să câştig mereu. Sunt obişnuită cu presiunea şi cred că pot juca cel mai bun tenis al meu aici”, a spus Simona Halep, la Eurosport, după victoria de azi de la Australian Open.

În partida următoare, românca o va întâlni pe belgianca Yanina Wickmayer, care a câștigat toate cele trei dueluri pe care le-a disputat cu Simona Halep fără să piardă un set. Belgianca are 25 de ani, ocupă locul 80 în lume și tocmai a învins-o pe italianca Sara Errani.

Dacă va trece de belgiancă, Simona Halep va bifa al doilea sfert de finală consecutiv la Australian Open.

Tot în primele opt are șansa să ajungă și cealaltă excelentă jucătoare a României: Irina Begu. Bucureșteanca în vârstă de 24 de ani nu trecuse niciodată de turul doi la un turneu de Grand Slam până în acest an. Acum este în ”optimi”.

Irina Begu face un turneu de vis la Australian Open 2015 (pcwalls.net)
Irina Begu face un turneu de vis la Australian Open 2015 (pcwalls.net)

Irina Begu a învins-o azi, cu un dublu 6-4, pe Carina Withhoft, din Germania, și se va lupta pentru un loc în sferturile de finală cu Eugenie Bouchard, semifinalistă în 2014.

Bouchard (n.r. – cap de serie 7) n-a pierdut niciun set în 2015 la Melbourne și pornește cu prima șansă în această primă confruntare dintre cele două jucătoare.

În ceea ce privește câștigurile materiale, Simona și Irina sunt sigure deja că se vor întoarce acasă cu aproape 125.000 de euro, în timp ce în ierarhia WTA vor primi cel puțin 240 de puncte.

Băieții din România se descurcă excelent la dublu. Florin Mergea, alături de britanicul Dominic Inglot, și Horia Tecău, împreună cu olandezul Jean-Julien Rojer, au făcut pasul către turul trei al competiției de la Melbourne. Dacă vor câștiga și partidele următoare, cei doi foști parteneri de sub tricolor se vor întâlni în sferturile de finală ale Australian Open.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: