AcasăAlegerile editorilorVictorie frumoasă pentru Simona Halep în China

Victorie frumoasă pentru Simona Halep în China

-

Numărul 1 mondial s-a calificat cu mici emoții în sferturile de finală ale turneului de la Shenzhen, după ce a învins-o pe favorita locală Duan Yingying, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-2.

Chinezoaica Duan a deschis meciul cu un game câștigat lejer pe propriul serviciu, însă Simona Halep a egalat imediat. Liderul WTA s-a văzut condusă apoi cu 3-1, după ce adversara sa a reușit să profite de una dintre cele două șanse de break pe care și le-a creat.

Românca în vârstă de 26 de ani, care trecuse în primul tur, în două seturi, de americanca Nicole Gibbs, nu a găsit răspuns la loviturile puternice trimise de jucătoarea din China, aceasta desprinzându-se imediat la 4-1.

Chinezoaica Duan Yingying nu s-a lăsat impresionată de cele 90 de locuri care o despart de Simona Halep în clasamentul mondial și a făcut 5-2 pe tabela de marcaj. Asiatica în vârstă de 28 de ani și-a păstrat sângele rece și în finalul setului, pe care l-a închis la 6-3, în 31 de minute, după o evoluție mai slabă a campioanei din România.

Simona Halep, care nu a avut nicio minge de break în primul set, a avut dificultăți și în debutul setului secund, însă a reușit, în cele din urmă, să câștige pe serviciul chinezoaicei și să ducă scorul la 4-1 în favoarea sa. Au urmat încă două game-uri adjudecate de româncă: 6-1.

În setul decisiv, după ce chinezoaica a cerut un time-out medical, Simona Halep și-a arătat clasa, dozându-și eficient eforturile. În final, românca s-a impus cu 3-6, 6-1, 6-2. În meciul următor, constănțeanca o va întâlni pe bielorusa de 19 ani Aryna Sabalenka, care a eliminat-o în primul tur pe Monica Niculescu.

Irina Begu, a patra favorită la Shenzhen, a făcut și ea pasul către sferturile de finală astăzi, după ce a depășit-o, în trei seturi, scor 4-6, 6-1, 6-2, pe rusoaica Ekaterina Aleandrova. Begu se va duela cu unguroaica Timea Babos pentru un loc în semifinale.

Foto: Flickr

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...