Simona Halep, spaima asiaticelor! A învins deja două la Wimbledon 2018, urmează a treia

După ce a trecut fără emoții de japoneza Kurumi Nara, în primul tur, liderul mondial a învins azi o altă asiatică la Wimbledon 2018, pe chinezoiaca SaiSai Zheng, scor 7-5, 6-0.

Românca a început bine meciul și s-a desprins rapid la 2-0, însă chinezoaica a revenit imediat pe tabela de marcaj, a reușit să egaleze și apoi chiar să se desprindă. Zheng, care ocupă abia locul 126 în lume, a condus cu 5-3, însă nu a reușit să închidă primul set.

A făcut-o, însă, Simona! Halep a reușit o serie patru game-uri consecutive, arătând un tenis încântător. Campioana de la Roland Garros și-a reglat tirul în setul secund, pe care l-a dominat autoritar, de la un capăt la celălalt.

Constănțeanca în vârstă de 26 de ani s-a impus în manșa a doua a partidei cu un sec 6-0, după mai puțin de o jumătate de oră de joc, și s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon 2018.

Halep a câștigat 10 game-uri la rând cu chinezoaica SaiSai Zheng, care era prezentă în premieră în această fază a turneului de Grand Slam disputat pe iarbă.

Urmează Simona Halep – Su-Wei Hsieh

Aici, Simona va întâlni din nou o asiatică, este vorba de taiwaneza Su-Wei Hsieh, care a eliminat-o astăzi pe iberica Lara Arruabarrena, cu un dublu 6-3.

Simona Halep a câștigat singurul duel direct cu taiwaneza în vârstă de 32 de ani, aflată pe locul 48 în clasamentul WTA. Partida a avut loc în 2013, pe cimentul de la Cincinnati, și s-a încheiat cu scorul 6-7 (5), 6-1, 6-2, pentru Simona, care abia își începea ascensiunea în tenisul mondial.

Wimbledon 2018: Șansă uriașă pentru Simona Halep

Competiția feminină de simplu de la Wimbledon 2018 a fost, până acum, dominată de surprize. Cinci din primele zece favorite au părăsit deja turneul, iar Simona Halep este aproape sigură că își va păstra primul loc în ierarhia mondială și după al treilea turneu de Grand Slam al anului.