Simona Halep, la revenirea în țară: Mouratoglou și echipa lui au făcut o greșeală pentru care am plătit foarte scump

simona halep
Foto: Simona Halep (Instagram)

Simona Halep s-a întors în țară, din Dubai, acolo unde locuiește și se antrenează de ceva timp.

„Am primit foarte bine vestea, a fost minunată, cum visam. Adevărul a ieșit la suprafață. Mereu am știut că nu am făcut nimic, că nu am avut intenție. Mă bucur că pot juca din nou tenis.

M-am bucurat foarte tare când am aflat, am avut și lacrimi, pentru că am așteptat foarte mult aceste verdict”, a declarat Simona Halep, despre decizia luată de TAS, care i-a redus suspendarea la 9 luni.

Sportiva a vorbit și despre șansele sale de a ajunge la Olimpiada de la Paris, în vara aceasta.

„În momentul acesta, nu am echipă, dar am câteva zile să îmi formez una. Nu este ușor, o să o iau pas cu pas. Îmi doresc să merg la Miami, dar am nevoie acum de câteva zile să mă pregătesc mental.

Șansele să ajung la Olimpiadă sunt minime, pentru că nu am clasament, dar îmi doresc mult să ajung acolo. Dacă voi reuși să câștig câteva meciuri, o să am o șansă în plus.

Nu am plănuit absolut nimic, totul este o opțiune. O să fac tot ce pot să joc la Olimpiadă. Îmi doresc un trofeu, oricare ar fi, dar visăm acum, să ne trezim la realitate, va fi foarte greu.

Eram foarte bucuroasă când am primit decizia, vom discuta pe parcurs despre ce va urma, despre posibile alte procese. A fost incorect tot ce s-a întâmplat”, a declarat Simona Halep.

Întrebată despre Patrick Mouratoglou, antrenorul ei din momentul în care a fost contaminată cu roxadustat, Simona a declarat:

„Mouratoglou și echipa lui mi-au recomandat aceste suplimente, sunt convinsă că nu au făcut-o cu rea intenție. Dar a fost o greșeală pe care am plătit-o foarte scump, nu a fost intenție de doping, ci o greșeală”

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: