Simona Halep – Elina Svitolina. Liderul mondial aleargă după ultimul tren spre semifinale

Simona Halep se poate califica în semifinalele Turneului Campioanelor dacă o învinge astăzi pe Elina Svitolina, ucraineanca de pe locul 4 în lume.

Svitolina a pierdut ambele meciuri din Grupa Roșie în Singapore, însă ucraineanca a învins-o de două ori pe românca de pe primul loc în lume în acest an, ultima confruntare revenindu-i clar acesteia, printr-un dublu 6-1.

De cealaltă parte, Simona s-a impus o singură dată în fața ucrainencei, în sferturile de finală de la Roland Garros, după un meci în care a avut una dintre cele mai spectaculoase reveniri ale sezonului.

Calculele înaintea partidei de astăzi sunt destul de simple. O victorie în două seturi o califică pe Halep în semifinale, unde va încrucișa racheta cu Karolina Pliskova, din Cehia.

Dacă va câștiga în trei seturi, românca va trebui să aștepte ultimul meci al grupei, unde Caroline Wozniacki – deja calificată – va trebui să nu piardă în două seturi cu Carlonie Garcia – singura rivală a Simonei în cursa pentru semifinale.

Meciul cu Svitolina nu va fi unul ușor pentru Halep. Ucraineanca a câștigat cinci trofee în acest an, la Toronto, Roma, Istanbul, Dubai şi Taipei.

Liderul mondial trebuie să își regăsească forma din primul meci la Singapore, când a dispus splendid de Caroline Garcia. Franțuzoaica a învins-o pe Svitolina după o partidă-maraton, de aproape trei ore.

Românca se bate pentru ultimul dintre cele patru locuri din semifinale, pe lângă Pliskova și Wozniacki, în penultimul act al competiției făcându-și loc și Venus Williams, care a eliminat-o pe cea mai bună jucătoare a anului în ancheta WTA, Garbine Muguruza, din Spania.

Meciul Halep – Svitolina începe la ora 14:30 și este transmis în direct pe DigiSport 2.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.