Simona Halep – Bianca Andreescu, duel de vis la Turneul Campioanelor de la Shenzhen

Turneul Campioanelor 2019, competiție care se desfășoară în China, la Shenzhen, va oferi primul duel dintre ultimele două câștigătoare ale unui turneu de Grand Slam: Simona Halep, la Wimbledon, respectiv Bianca Andreescu, la Roland Garros.

Cele două au fost repartizate în Grupa Violet de la întrecerea de sfârșit de an a circuitului WTA, alături de ucraineanca Elina Svitolina și Karolina Pliskova, din Cehia.

În cealaltă grupă, Grupa Roșie, se vor duela liderul mondial Ashleigh Barty, din Australia, Naomi Osaka (Japonia), Petra Kvitova (Cehia) și Belinda Bencic (Elveția).

Cât despre primul duel dintre campioana din România, Simona Halep (28 de ani), și cea din Canada, Bianca Andreescu (19 ani), a vorbit cea din urmă:

„Știu că nu va fi ușor. Orice jucătoare din această competiție este o adversară grea. Abia aștept să văd ce pot face împotriva lor. Sper să pot face lucruri bune. Am jucat cu Svitolina și Pliskova anul acesta, deci într-un fel știu la ce să mă aștept. Cu Simona nu am jucat niciodată, dar am admirat-o. Va fi un meci foarte interesant, deci sunt entuziasmată”, a declarat Andreescu.

Cele opt jucătoare calificate la Shenzhen se bat cele mai mari premii oferite vreodată la Turneul Campioanelor. Dacă Bianca e la debut la această competiție, Simona Halep își face a șasea apariție. În 2014 a reușit să ajungă în finală, însă de atunci a fost eliminată mereu în grupe.

Campioana din acest an va fi mai bogată cu cel puțin 4 milioane de dolari.