Siberia se încălzește: Temperaturile medii au fost, în mai, cu 10 grade Celsius mai mari decât în mod normal

Foto: Pixabay

Serviciul Copernic pentru Schimbările Climatice (C3S) a anunțat că luna mai din 2020 a fost cu 0,63 grade Celsius mai ridicată decât media lunilor mai din anii 1981-2010, însă temperaturi peste medie s-au înregistrat și în multe părți din Europa, America de Nord, America de Sud, Africa și Antarctica.

Sibieria occidentală a fost extrem de călduroasă în ultimele luni, spune Freja Vamborg, de la institutul european C3S.

”Anomaliile importante au apărut în ianuarie, iar de atunci au fost persistente”, a adăugat cercetătoarea.

Datele arată că temperaturile sunt cu 10 grade Celsius mai mari față de media anilor 1981-2010 în bazinele hidrografice ale râurilor Ob și Yenisei.

Valul de căldură din Siberia și Alaska este un motiv de îngrijorare în special în zonele unde incendiile de vegetație pun probleme tot mai mari în ultimii ani. Doar din ianuarie până la jumătatea lunii mai, incendiile au mistuit 4,8 milioane de hectare în Siberia, dintre care 1,1 milioane de taiga. Anul trecut, incendiile au fost și mai puternice.

Mai mult, gheața s-a retras mai devreme în acest an în multe regiuni, deși în nordul Canadei primăvara a fost mai răcoroasă. De asemenea, în mai multe regiuni din Europa – din Balcani până în Scandinavia – au avut parte de un mai puțin mai rece, la fel ca în Australia, sudul Asiei și estul Statelor Unite.

În total, temperaturile globale au crescut în ultimul secol și jumătate cu mai bine de 1 grad Celsius. Ultimul deceniu a fost cel mai călduros din istorie, iar în utlimii cinci ani s-au doborât constant recorduri în ceea ce privește temperaturile înregistrate.