Sfatul salvamarilor. Ce nu trebuie să faci la mare atunci când e caniculă

Foto: Pixabay

Peste 100 de salvamari şi personal de prim-ajutor lucrează la capacitate maximă şi supraveghează plajele din Constanţa şi Mamaia, zilnic, între orele 8.30 şi 19.30. Din această vară, salvatorii au la dispoziţie încă 10 foişoare, de unde monitorizează plajele, potrivit Radio Constanța.

„Niciodată să nu intrați brusc la îmbăiere. Sunt diferențe mari de temperatură și e pericol să faceți stop cardiorespirator. După ce am avut o activitate sportivă pe plajă să nu intrăm imediat în apă, pentru că suntem obosiți. Niciodată după servirea mesei să nu intrăm la îmbăiere.

Trebuie să ținem cont că apa este un mediu periculos pentru toată lumea, chiar dacă știm să înotăm foarte bine. După baliză încep să apară pericole. Unele dintre ele sunt ambarcațiunile cu motor, care acolo își desfășoară activitatea, iar apa devine din ce în ce mai adâncă.

E foarte important pentru cei care doresc să înoate să o facă paralel cu marea, pe linia geamandurii”, spune Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor din Constanța și Mamaia.

Salvamarii precizează că este foarte important să țină cont și de steagurile arborate în foișoarele salvamarilor.

STEAGUL ROȘU CU GALBEN înseamnă că plaja este supravegheată de salvamari.

Dacă sub acest steag, vedeți STEAGUL GALBEN, înseamnă că marea devine agitată, pot intra în apă doar înotătorii experimentați, iar copiii trebuie să rămână la mal.

Atunci când este arborat STEAGUL ROȘU, înseamnă că sunt curenți foarte puternici, riscul de înec este mare, iar accesul în apă este interzis pentru toată lumea.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.