AcasăNewsServiciul militar voluntar va fi plătit. Câți bani vor primi tinerii care...

Serviciul militar voluntar va fi plătit. Câți bani vor primi tinerii care vor să intre în armată

-

Președintele României a anunțat marți, 30 septembrie, că proiectul de lege privind pregătirea populației pentru apărare a fost aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și urmează să fie trimis de Guvern către Parlament. „Nu reintroducem armata obligatorie, ci oferim o opțiune”, a explicat șeful statului.

Cea mai importantă noutate pe care o aduce legea este introducerea stagiului militar voluntar plătit, o măsură menită să consolideze rezerva de forțe pregătite pentru situații neprevăzute.

„Cea mai importantă modificare este aceea că vom avea, pentru prima dată, un stagiu militar voluntar plătit de statul român. Concret, statul va acoperi cheltuielile pentru ofițerii care se vor ocupa de instruire, dar și pentru tinerii care aleg să participe la acest stagiu. Programul va dura patru luni, timp în care cei înscriși vor beneficia atât de instruire teoretică, cât și practică. Este o soluție prin care România își pregătește cetățenii pentru o eventualitate pe care nu ne-o dorim, dar pentru care este responsabil să fim pregătiți”, a declarat președintele Nicușor Dan.

Șeful statului a subliniat că măsura nu înseamnă reintroducerea serviciului militar obligatoriu, ci o opțiune deschisă tinerilor interesați: „Nu vorbim despre obligativitate, ci despre o oportunitate. Este o șansă pentru tineri să dobândească abilități esențiale, iar pentru statul român, un mod de a construi o rezervă de personal instruit, capabil să intervină dacă circumstanțele o vor impune”.

Amtim că ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că proiectul pentru serviciul militar voluntar are ca scop să „avem o rezervă a armatei mai mare, mai pregătită și mai tânără”. El spune că rezerva Armatei Române este „îmbătrânită” după ce serviciul militar obligatoriu a fost abolit în 2007

Noul program se adresează femeilor și bărbaților cu vârste între 18 și 35 de ani și presupune o pregătire militară de patru luni într-o unitate a armatei. În acest timp, recruții beneficiază de cazare, masă și echipamente, dar și de o soldă lunară între 4.000 și 5.000 de lei.

La final, statul le oferă un bonus de 27.000 de lei, echivalentul a trei salarii medii brute. Astfel, un tânăr care finalizează stagiul voluntar pleacă acasă cu echivalentul a aproximativ 6.000 de euro.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce se întâmplă în Dubai? Peste 20 de oameni, inclusiv străini,...

0
De la începutul războiului din Iran, 21 de persoane au fost puse sub acuzare de autorități în Dubai după ce au filmat zgârie-nori în...

Detaliul ce a trecut neobservat după votul din Parlament privind solicitarea...

0
După o ședință cu scântei, Parlamentul României a votat, în plenul reunit al celor două camere, solicitarea Statelor Unite de a disloca pe teritoriul...

SONDAJ. Care este politicianul în care românii au cea mai mare...

0
George Simion este politicianul în care românii au cea mai mare încredere, 34,3% dintre respondenții unui sondaj de opinie realizat în prima săptămână a...