Șerban Nicolae, înlăturat de Viorica Dăncilă din funcția de șef al senatorilor PSD

șerban nicolae viorica dăncilă
Foto: Pagina de Facebook Șerban Nicolae / gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă l-a schimbat pe senatorul PSD Șerban Nicolae din funcția de șef al grupului PSD din Senat, relatează postul de televiziune Digi24.

Decizia a fost luată miercuri seară, 3 iulie, în cadrul Comitetului Executiv informal al PSD de la Vila Lac.

Șerban Nicolae, acuzat că sabotează deciziile PSD

 

Potrivit sursei citate, premierul i-a reproșat lui Șerban Nicolae că sabotează deciziile partidului. Șerban Nicolae a fost cel care a anunțat că senatorii PSD nu sprijină candidatura lui Mugur Isărescu pentru postul de guvernator al BNR, deși Viorica Dăncilă anunțase anterior că PSD-ALDE au decis în coaliție să îl susținută pe Isărescu.

Senatorul PSD a fost și unul dintre contracandidații Vioricăi Dăncilă pentru funcția de șef al PSD, însă la congres a fost învins de actualul premier.

Mai mult, Șerban Nicolae și-a arătat recent intenția de a candida chiar la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019.

Un nou lider al grupului PSD de la Senat va fi numit în septembrie.

Tot în ședința de aseară din Comitetul Executiv informal, primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a fost suspendat din partid pentru o perioadă de șase luni.

El a criticat de mai multe ori atât Guvernul, cât și pe Viorica Dăncilă, acuzând că administrațiile locale au probleme financiare din cauza Executivului.

Recent, și Gabriela Firea, primarul general al capitalei, a declarat că orașul este aproape de faliment deoarece Guvernul a tăiat banii care de regulă erau alocați administrațiilor locale.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.