Un proiect de lege care prevede anularea pensiilor speciale pentru diplomați, parlamentari, ale personalului Curții de Conturi, ale funcționarilor publici parlamentari și ale personalului auxiliar din instanțe și ale Avocaților Poporului a fost adoptată tacit de Senat.
Inițiativa legislativă, propusă de Traian Băsescu și parlamentarii PMP, va merge în Camera Deputaților, care este for decizional în acest sens, scrie g4media.
Proiectul de lege propune, în schimb, majorarea veniturilor invalizilor și veteranilor de război, precum și a văduvelor acestora, care, în prezent, primesc o pensie medie de doar 239 de lei pe lună.
”Sursa de finanțare pentru acoperirea creșterii cheltuielilor cu recompensele acordate invalizilor de război, veteranilor de război, văduvelor de război și văduvelor de veterani de război, precum și urmașilor personalului armatei decedat în teatre de operații va fi asigurată prin abrogarea pensiilor de serviciu aflate în afara principiului contributivității, jurisprudenței Curții Constituționale și practicii statelor NATO”, se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative.
În România sunt peste zece mii de beneficiari de pensii speciale, excluzând militarii și polițiștii, care sunt remunerați lunar, în medie, cu peste 17.000 de lei.
Costul total al pensiilor speciale primite în prezent de parlamentari este de peste 3 milioane de lei lunar.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: