Senatorii au votat: Scăpăm de fumuri în spațiile publice

O propunere legislativă semnată de 22 de parlamentari, prin care se interzice în totalitate fumatul în spațiile publice, a fost adoptată de plenul Senatului. Legea urmează să ajungă în Camera Deputaților, care este for decizional. Legea a fost votată de 86 de senatori, 8 s-au abținut, iar 30 au fost împotrivă.

„Acest proiect de lege înseamnă, în primul rând, un pariu pentru generația tânără, o modalitate prin care tinerii să înveţe respectul reciproc şi să se obişnuiască să socializeze în baruri/restaurante/cafenele şi fără tutun. Să fie la modă să nu fumezi!

Fac apel inclusiv la fumători şi la proprietarii din HoReCa, pentru că nu este o lege a discriminării, este o lege pentru sănătatea noastră! În ciuda percepţiei generale, această lege nu va afecta industria HoReCa, ci va încuraja un nou tip de cultură, de comportament al consumatorilor, la care vor lua parte întreaga familie, inclusiv copiii, consumatorii de mâine.

Cred, sincer, că, prin asumarea unei astfel de atitudini colective, vom creşte calitatea vieţii noastre, a tuturor, atât a fumătorilor- care ar putea alege să se lase din comoditate, cât şi a “victimelor colaterale” ale fumatului pasiv!”, a declarat deputatul Aurelia Cristea, unul dintre parlamentarii inițiatori ai modificării legii.

Filozofia unui senator: Dependența de tutun se tratează cu țigări

Senatoarea Cristiana Anghel, din partea Partidului Conservator, care a votat împotriva legii a declarat că e dependentă de țigări și ar putea intra în sevraj dacă legea intră în vigoare și nu-i mai permite să fumeze în spații publice.

„Am și eu o întrebare, pentru dragii mei colegi care au votat mizeria asta de lege, pentru că nu poate să fie altceva. Ce se vor face dacă eu aduc o inițiativă legislativă prin care interzic comercializarea băuturii? Nu consumul, comercializarea? Ce să fac dragii mei colegi dacă eu, din cauza țigării, fac stare de sevraj și de fiecare dată când e vot în plen, ora aia de vot final, și trebuie să mă duc să fumez?”, a spus Cristiana Anghel.

„Nu ar fi o idee rea!”, i-a răspuns repede președintele de ședință, Cristian Dumitrescu, în aplauzele sălii.

Un locșor pentru Pelican

Această propunere a mai fost pe ordinea de zi în Senat și pe 18 februarie, însă la propunerea senatorului Dumitru Pelican a fost retrimisă la Comisia pentru sănătate pentru a fi modificat.

„Dacă stai zece ore în această instituție, sunt zile când am stat și 12, sunt zile în care am stat foarte puțin, unde să fumez? Chiar nu pot să am un loc amenajat într-o instituție publică, unul mic, să fumez o țigară, pentru că atunci când devii dependent de tutun, e tot un fel de drog. Nu poți să omori un om cu această lege. Lasă-i un locșor, acolo, de fumat!”, a declarat atunci senatorul Pelican, care este fumător.

Legea interzice complet fumatul în spațiul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, ale instituțiilor și unităților de învățământ, precum și în unitățile sanitare de stat și private.