Senatorii au decis: Din 2020, copiii români vor învăța obligatoriu 15 ani

Subiecte Evaluare Națională 2018 Română Subiecte Matematică Evaluare Națională 2018

FOTO: Alexas_Fotos/Pixabay.com

Senatorii români au decis să extindă învățământul obligatoriu de la 11 la 15 clase. Astfel, pe lângă anii de școală cuprinși între clasa pregătitoare și clasa a X-a, copiii români vor fi obligați să bifeze și ultimii doi ani de grădiniță, cât și ultimele două clase de liceu.

Proiectul va intra în vigoare începând cu anul 2020. Obligativitatea de a finaliza cei 15 ani de școală încetează doar dacă elevul a împlinit 18 ani și solicită acest lucru, scrie Adevărul.

Senatorii cred că este necesar ca ultimii doi ani de grădiniță să fie obilgatorii, motivând, printr-o exprimare ”de grădiniță”, astfel: „Vârsta preşcolară (3-6 ani) este un moment important pentru dezvoltarea copilului. Cei mici devin conştienţi de lumea înconjurătoare, manifestă curiozitate faţă de ceea ce observă sau nu cunosc”.

Problema care apare prin această nouă modificare a sistemului educațional ține, bineînțeles, de infrastructură. Numărul grădinițelor din orașele mari este insuficient, în ciuda promisiunilor bombastice ale guvernanților, care s-au angajat să construiască 2.500 de creșe și grădinițe până în 2020.

România se confruntă cu o rată uriașă a abandonului școlar, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană.

Cu toate că România suferă din cauza lipsei de meseriași, de muncitori calificați, situația școlilor profesionale a fost lăsată în suspans de către autorități.

”Există o neclaritate în privinţa şcolilor profesionale. Ministerul Educaţiei trebuie să clarifice dacă treaba asta se aplică şi pentru elevii care termină gimnaziul şi vor să dea la o şcoală profesională ca să înveţe o meserie. Nu toţi adolescenţii au înclinarea şi dorinţa pentru a studia integrale, derivate sau critica literară. Şi ar fi foarte grav să îi îndepărtăm pe tineri de şcolile profesionale în condiţiile în care România suferă o criză majoră de meseriaşi. Alte state din Occident, cu o economie mai dezvoltată, au peste 50% din elevi înscrişi în şcoli profesionale. A se vedea exemplul Germaniei sau al Irlandei”, a declarat, pentru sursa citată, preşedintele Asociaţiei „Edu Cer“, Ştefan Vlaston.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version