Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, a anunțat marți ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) Dragoș Pîslaru.
Ministrul nu a spus despre ce segmente e vorba. România a inclus în PNRR toate cele 13 loturi din Autostrada Moldovei A7, care are o lungime de 219 kilometri, dar și două loturi din A8, Autostrada Unirii.
„Anumite erate la aceste achiziții nu au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – JOUE”, a precizat Dragoș Pîslaru.
Ministrul a spus că au fost mai multe cazuri de proiecte unde s-a întâmplat acest lucru. „În anumite cazuri au fost depuse chiar contestații.
În momentul în care am preluat mandatul, nici măcar la nivel tehnic nu mai exista punere în discuție a acestor situații, se discută din august 2024, ele au fost mai mult sau mai puțin recunoscute public, rolul meu este doar să constat că au existat aceste comunicări din partea română pentru a convinge că lucrurile poate totuși au altă interpretare, dar concluziile din partea Comisiei și fără argumente adiționale din partea autorităților române pe care le-am găsit la preluarea mandatului sunt că aceste proiecte nu pot fi considerate că îndeplinesc toate condițiile regulamentelor europene”, a declarat el.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:

