Șeful unui serviciu de Ambulanță și două asistente, reținute de DNA pentru o mită de 48.000 de euro

ambulanță
Serviciul de Ambulanță Neamț. Foto: ambulantaneamt.ro

Șeful Serviciului de Ambulanță Neamț și două asistente șefe au fost reținute pentru 24 de ore de procurorii DNA. Cadrele medicale sunt acuzate de luare de mită.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău arată că, în perioada 2 – 10 mai 2022, Dan Dorin Morenciu, manager general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, prin intermediul celor două subalterne (una dintre ele, Maria Luminița Rozoschi a fost desemnată să organizeze un examen) ar fi pretins câte 5.000 de euro de la 8 persoane pentru ca acestea să fie declarate admise la concurs.

Maria Luminița Rozoschi și Elena Preda sunt asistente șefe în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.

Concursul respectiv viza ocuparea posturilor pe o perioadă nedeterminată, pentru personalul sanitar și sanitar auxiliar care a ocupat fără concurs posturi de execuție, pe o perioadă determinată, în perioada stării de alertă.

La data de 18 mai 2022, Dan Dorin Morenciu a primit pe o strada din municipiul Piatra Neamț, de la Elena Preda, suma de 40.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, au transmis procurorii DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii mai notează că, independent de înțelegerea avută inițial cu Dan Dorin Morenciu, Elena Preda ar fi pretins și primit de la cele 8 persoane suma de 6.000 euro/persoană și nu 5.000 de euro așa cum se stabilise inițial.

Diferența de 8.000 euro, bani primiți de Elena Preda, i-au fost remiși Mariei Rozoschi tot în data de 18 mai 2022, în sediul S.J.A. Neamț. Banii au fost identificați de procurorii anticorupție în urma unei percheziții corporale.

La data de 20 mai 2022, cei trei inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție și al Direcției de Operațiuni Speciale.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: