Șeful DSU: Ferma Dacilor putea fi închisă în urma controlului din 2019

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat, vineri, într-o conferință de presă pensiunea Ferma Dacilor putea fi închisă în urma controlului din anul 2019, „având baza legală pentru închidere”.

„Cu toții știm ce s-a întâmplat și, din nefericire, pierderea a 8 vieți care a avut loc în urma incendiului. Dacă acest lucru putea fi prevenit sau minimizat. Clar avem indicii că unele aspecte nu au funcționat așa cum ar fi trebuit în ceea ce privește prevenirea, dar și din partea administratorului, pentru că nu putem avea un inspector de prevenire la fiecare ușă, la fiecare minut.

Din informațiile noastre, centrala de alarmare pentru fum și incendiu nu era funcțională, deci clar, dacă centrala funcționa, poate nu eram aici, dar totuși trebuie să spunem că în 2019, în cadrul unui control, acest amplasament putea să fie închis, având baza legală pentru închidere.

Vreau să subliniez că partea de prevenire la nivelul situației de urgență este una dintre cele mai importante. Din păcate noi am observat o scădere importantă a numărului persoanelor specializate care sunt angajate în cadrul IGSU. Am observat o scădere a numărului de persoane specializate, între 2013-2023 de la 1017 am ajuns la 443 de inspectori de prevenire. (…)

Dacă în trecut puteam spune că nu avem legi, acum putem spune că avem legi de îmbunătățit, dar în 2015 s-au adoptat anumite prevederi legale care ne permit să acționăm în situații limită și ne permiteau să acționăm aici”, a afirmat Raed Arafat.

Şeful DSU a mai precizat că o modificare legislativă din anul 2011 a disociat partea de clasificare a unui amplasament din punct de vedere al confortului de partea de autorizaţie de construcţie, lucru de care a profitat administratorul de la complexul turistic Ferma Dacilor.

„Am avut o discuţie cu ministrul Turismului în sensul în care să proiectăm situaţia care a fost creată (…) şi vreau să subliniez că, la acel moment, ISU s-a împotrivit acestei măsuri. Şi când te împotriveşti unei măsuri ea merge mai departe, dar tu eşti expertul şi ştii ce înseamnă când se merge mai departe şi se elimină, se disociază partea de clasificare a unui amplasament de partea de autorizaţie de construcţie care include şi avizul de incendii, de siguranţă, de tot, înseamnă că acolo există un risc ca unii să abuzeze, exact ce s-a întâmplat în situaţia de la Ferma Dacilor, adică omul spune ‘eu am o stea’, dar în acelaşi timp el nu are restul documentelor, dar asta pentru omul de rând poate să îl inducă în eroare, pentru că spune ‘are o stea, are două stele, e ok’. Nimeni nu ştie că, de fapt, din 2011 modificarea legislativă a disociat confortul de siguranţă, lucru care este inadmisibil”, a precizat Raed Arafat.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.