Secrete de succes pentru profesioniști: cum devii indispensabil pentru compania la care lucrezi

Foto: Shutterstock

Indiferent dacă îți desfășori activitatea în domeniile financiar, IT sau medical, dacă poziția ta în companie este una entry level sau una de conducere, dacă expertiza ta este deja recunoscută sau în plină formare, e important să știi că firma sau instituția pentru care lucrezi îți apreciază valoarea.

Poate că nu ți-ai propus să devii angajatul lunii sau să duci acasă trofee, dar asta nu înseamnă că recunoașterea meritelor și aprecierea eforturilor depuse nu îți aduc nicio satisfacție. Iată câteva secrete universal valabile care îți vor aduce stima colegilor și a șefilor și te vor face să te simți important la locul de muncă:

Fii punctual și organizat

Punctualitatea este importantă în orice profesie. Indiferent ce presupune fișa postului tău și care îți sunt atribuțiile, colegii și partenerii tăi au nevoie să știe că se pot baza pe tine atunci când au nevoie, la ora pe care ați stabilit-o în prealabil.

Pentru a putea fi punctual ai însă nevoie de organizare, mai ales atunci când jobul tău presupune îndeplinirea mai multor tipuri de taskuri în fiecare zi. Să fii punctual nu înseamnă doar să ajungi la timp la ședințe și să respecți programul de lucru, ci și să îți îndeplinești sarcinile la timp.

De aceea, e important să apreciezi cât mai precis timpul pe care îl vei petrece pentru anumite activități și să îți faci un time sheet, pentru a te asigura că le vei bifa pe toate la timp. În cazul celor mai puțin previzibile, poate fi util să îți iei o marjă suficientă. Atunci când apar extra sarcini, trebuie să înveți să prioritizezi și, la nevoie, să știi când să spui “nu” dacă este vorba despre favoruri pe care le faci colegilor (în cazul în care acestea te-ar putea întârzia cu predarea altor proiecte în deadline-ul stabilit).

Vino cu idei noi, proaspete și eficiente

Orice metodă de eficientizare a muncii echipei este mereu binevenită. Sugerează-le colegilor tăi soluții pentru a-și ușura munca și adaugă plus valoare în colectivul din care faci parte. De exemplu, o idee pe care ar putea să o aprecieze colegii de la vânzări sau customer success este organizarea meetingurilor cu clienții în aceeași clădire în care lucrați sau în apropiere.

Atunci când lucrezi într-o clădire foarte modernă care oferă astfel de facilități, cum sunt cele dezvoltate de Liviu Tudor în București, misiunea ta poate fi destul de ușoară, iar colegii îți vor mulțumi pentru timpul pe care îl vor economisi în loc să îl petreacă în trafic.

E important, de asemenea, să îți aduci contribuția în ceea ce privește delegarea sarcinilor, mai ales dacă ocupi un post de conducere. Asigură-te că taskurile vor ajunge întotdeauna la persoanele care le pot îndeplini cel mai bine și cel mai repede. Nu irosi timp și alte resurse importante dacă ai alternative mai eficiente și mai convenabile.

Fii sociabil și implică-te în organizarea evenimentelor pentru angajați

Pauza de prânz este un prilej bun de socializare cu colegii tăi, dar nu este singura posibilitate de a face asta. Sugerează-le colegilor să ieșiți împreună la o cină, la un concert sau la un film, chiar dacă nu va suporta costurile compania. Ține cont de nevoile fiecăruia atunci când propui o ieșire, dar și de disponibilitatea lor.

În ceea ce privește organizarea unor evenimente precum petrecerile firmei sau teambuildingurile, asigură-te că îți vei aduce și aici aportul. De la sugestiile făcute departamentului de resurse umane sau administrativ privind locurile în care puteți organiza o petrecere sau un teambuilding la solicitarea unor oferte de preț pentru a le ușura acestora munca, fii sigur că eforturile tale în acest sens vor fi apreciate și răsplătite.

Indiferent care este rolul tău într-o companie, ai mereu posibilitatea de a te face mai util și mai plăcut în fața angajatorilor și a colegilor. Implicarea este cuvântul magic și toate celelalte lucruri vor veni de la sine, inclusiv importanța rolului tău în colectiv.

Sursă foto: Shutterstock

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.